icon

Delegația Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Valeriu Streleț, a vizitat pavilionul Moldovei la Expo Milano 2015

29-08-2015 17:02
1,216

Inaugurarea Zilei Naționale a Republicii Moldova a început cu interpretarea imnului național și arborarea drapelului de stat, dar și cu luări de cuvânt. „În calitate de ţară independentă, Republica Moldova participă pentru a treia oară la expoziţiile mondiale, dar în acest an - pentru prima oară cu un pavilion propriu. La expoziţiile universale de la Hanovra şi de la Shanghai am prezentat cu mândrie şi cu demnitate realizările ţării noastre. Nu face excepţie nici ediţia din 2015, din Milano, la care ţara noastră a decis să participe, de rând cu alte 140 de ţări”, a menționat Valeriu Streleț în discursul său.

 

Premierul a subliniat că participarea la o asemenea expoziție este o oportunitate bună pentru a promova numele Republicii Moldova în toată lumea. „În pavilionul construit cu forţe proprii şi cu dăruire de sine, ne-am străduit să facem o simbioză între tradiţie şi modernitate. Vrem să arătăm lumii întregi că avem cu ce ne lăuda atunci când vorbim de gastronomie, bucate şi băuturi tradiţionale, cultura agricolă. Expoziţia Milano 2015 ne oferă posibilitatea de a expune avantajele culturii noastre strămoşeşti, de a identifica noi parteneriate cu statele lumii, oportunităţi noi de diversificare a pieţelor de desfacere pentru produsele autohtone”, a declarat Premierul Valeriu Streleț.

 

Subsecretarul de Stat  din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Italia, Benedetto Della Vedova, a apreciat faptul că Republica Moldova participă la Expo Milano 2015 cu un pavilion propriu, ceea ce reprezintă o mărturie că relațiile comercial-economice dintre cele două țări sunt excelente. Oficialul a mai menționat că moldovenii s-au integrat bine în societatea italiană.

 

După discursuri, delegația din Republica Moldova a fost condusă în pavilionul Republicii Moldova unde a fost întâmpinată cu pâine și sare. Premierul Valeriu Streleț a scris un mesaj în cartea Oaspeților de onoare a Expoziției universale Milano 2015. Demnitarii moldoveni au făcut cunoştinţă cu pavilioanele Federației Ruse, României, Austriei, SUA şi urmează să le viziteze pe cele ale Franței, Chinei, Belarus.

 

Din delegația Republicii Moldova la Expo Milano 201 fac parte viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephan Bride, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion Sulă, ministrul Culturii, Monica Babuc, și directorul Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului, Dona Școla.

 

Inaugurarea oficială a pavilionului Republicii Moldova la „Expo Milano 2015” a avut loc la 1 mai curent. Pavilionul va fi deschis pentru vizitatori până pe 31 octombrie 2015.

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31