icon

Editorialul Prim-ministrului Pavel Filip pentru publicaţia americană The Hill

17-08-2016 10:02
1,375

Moldova a fost mereu între Rusia şi Vest. Pentru americanii care nu pot găsi Moldova pe hartă, anunţ un lucru important: în 10 săptămâni în Moldova va fi ales un preşedinte care va favoriza sau calea pro-vestică către Uniunea Europeană sau apropierea către Rusia.

 

Vă anunţ cu mare plăcere că prin intermediul alegerilor şi acordurilor internaţionale, noi am ales comunitatea Euro-Atlantică drept inspiraţie şi destinaţie, iar guvernarea actuală este dedicată întru totul asigurării drumului către Uniunea Europeană. Moscova nu este foarte încântată, din această cauză avem nevoie de ajutorul Washingtonului şi al altor capitale vestice pentru a solidifica tranziţia noastră de la decenii de comunizm într-o democraţie liberă.

 

Pentru Statele Unite şi aliaţii săi, este o miză mare: succesul unui partener economic şi diplomatic situat în mod strategic pe partea estică a Uniunii Europene şi partea estică a Ucrainei care împarte valorile democratice şi promovează stabilitatea regională.

 

Conflictele recente au dezvăluit partea cea mai bună a oamenilor – determinarea noastră de a merge mai departe cu reformele care vor accelera dezvoltarea democratică.

 

În anul 2014, o criză ne-a verificat rezistenţa şi deciziile. Aproximativ 1 miliard de dolari, aproape o optime din totalul Produsului Intern Brut, a fost delapidat din trei cele mai mari bănci din Moldova. Această infracţiune, care este investigată pentru a asigura faptul că fondurile vor fi recuperate şi vinovaţii vor fi pedepsiţi, a forţat o cauţiune costisitoare şi a îngheţat ajutorul financiar din partea UE şi a Băncii Mondiale.

 

Între timp, în această vară Rusia a efectuat exerciţii militare în Transnistria, o regiune separată situată pe teritoriul oficial al Moldovei, care se află la aproximativ 50 km de la Chişinău, a fost sub controlul Kremlinului pentru mai mult de două decenii. Puterea Rusiei, care utilizează propaganda pentru a ataca presă moldovenească cu mesaje anti-europene, este la fel de periculoasă, şi depune un efort clar de a defaima Guvernul pro-UE şi de a direcţiona alegerile viitoare către aliaţii lor politici.

 

Criză bancară a declanşat proteste sociale şi instabilitate politică. La preluarea oficiului în ianuarie 2015, Guvernul meu a fost al şaselea într-o perioada de 11 luni, dar am înţeles care era mesajul. Partidul meu, Partidul Democrat din Moldova, şi coaliţia de conducere cu viziuni pro-europene din Parlament, a avut o agenda activă pentru a discuta crizele din ţară şi întări democraţia liberă. Aceasta include eforturile depuse în concordanţă cu UE asupra reformelor multilaterale, după cum a fost menţionat în Acordul de Asociere dintreUE şi Moldova ratificat recent.

 

Ca prima prioritate, dorim să facilităm dificultăţile oamenilor care au suferit cel mai mult din cauza problemelor economice. Am ridicat salariul minim pentru toate domeniile, ammărit pensiile şi am ridicat remunerarea în domeniile sănătăţii şi educaţiei. De asemenea a redus preţul la energia electrică, gaz şi medicamente.

 

Noi luptăm cu corupţia în fiecare domeniu. Parlamentul a emis legi noi în care oficialii publici sunt solicitaţi să declare averea lor şi sursele de venit, şi a mărit penalităţile pentru corupţie. Utilizarea nepotrivită sau însuşirea ilegală a fondurilor UE sau altor fonduri internaţionale vor fi criminalizate. Pentru a lupta efectiv contra crimei organizate, de asemenea întărim independenţa agenţiilor judiciare şi de aplicare a legii, consolidăm codul penal şi creăm o nouă procuratură anti-corupţie.

 

Împreună, aceste acţiuni transmit un mesaj către poporul Moldovei şi comunitatea internaţională: fără afaceri ilegale, fără corupţie. Moldova tinde să devină o ţară stabilă, prosperă, paşnică, cu o democraţie liberă.

 

Cu sprijinul Statelor Unite şi altor aliaţi din vest, acţiunile noastre decisive au rezultate încurajatoare.

 

În încercarea de a stabiliza economia şi de a ne asigura că crize precum cea din sectorul bancar nu vor mai avea loc, am ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru a îmbunătăţi guvernarea colectivă şi transparenţa în sectorul financiar şi pentru a avea o viziune nouă şi independenţa a Băncii Naţionale a Moldovei. În schimb, FMI a acceptat să ne ofere 179 milioane de dolari în împrumuturi în următorii trei ani. Noi anticipăm aprobarea acordului de către Administraţia FMI şi de Comitetul Executiv în următoarele luni.

 

Împreună cu reformele noastre, sprijinul internaţional ajută la stabilizarea economiei şi restabilirea încrederii oamenilor în viitor. Reflectând opinia publică, Parlamentul a refuzat o moţiune de cenzură iniţiate de opoziţie.

 

Acum, Moldova se îndreaptă către primele alegeri prezidenţiale directe din 16 ani, care vor avea loc pe 30 octombrie. Că şi în timpul alegerilor anterioare, partidele pro-ruse şi pro-europene vor lupta unele contra celorlalte.

 

Avem nevoie de prietenii nostril pentru a respinge propaganda care vrea să destabilizeze Moldova, discredita guvernul şi a influenţa alegerile în favoarea Moscovei.

 

Vreau să îmi asigur prietenii din vest: pentru Moldova, integrarea în comunitatea Euro-Atlantică este mai mult decât o iniţiativă diplomatică sau un avantaj economic. Este o călătorie către casă noastră naturală – comunitatea naţiunilor implicate într-o iniţiativa liberă, consacrată unei vieţi mai bune pentru oamenii săi şi respectării legilor.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31