icon

Iurie Leancă i-a adus un omagiu marelui poet și prozator Mihai Eminescu

15-01-2015 12:06
1,422

Premierul în exercițiu, Iurie Leancă, însoţit de membrii Executivului, a depus flori la bustul lui Mihai Eminescu, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la nașterea poetului.

 

„Astăzi trebuie să ne gândim la semnificația și rolul poetului Eminescu și nu doar a poeziei, dar în mod special la importanța prozei. Ceea ce spunea el la mijlocul sec. XIX, din păcate unele circumstanțe, nu neapărat favorabile, care s-au păstrat și în sec. XXI.  Și din păcate constat că ceea ce mai spunea Mihai Eminescu atunci este situația din regiune - despre prietenii și neprietenii noștri. Despre faptul că noi trebuie să aparținem civilizației europene, iată astăzi problema există, obiectivul există, mai avem încă o misiune de îndeplinit”, a menționat Premierul în exercițiu.

 

Mai mult, șeful Executivului s-a referit și la anii de studenție, când opera lui Mihai Eminescu era interzisă: „Am citit publicistica lui Eminescu în anul 1985, la Budapesta, conspectând-o în taină, ca nu cumva cineva să afle de acasă că uite am conspectat ceea ce era interzis în fosta Uniune Sovietică. Ceea ce trebuie să facem noi este să avem grijă de Eminescu la noi acasă, dar în același timp să-l promovăm, este printre puținele valori, care categoric se înscriu în ceea ce este mai frumos și mai important în civilizația noastră.”

 

De ziua lui Eminescu, deja al treilea an consecutiv, în Republica Moldova este marcată Ziua Naţională a Culturii.

 

Cu acest prilej, în perioada 14-18 ianuarie, sunt organizate mai multe evenimente culturale: lansări de publicații, spectacole literar-muzicale și dramatice, expoziții, concursuri, prezentări de filme documentare. Mâine, la Palatul Republicii va avea loc un concert festiv și Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30