icon

Natalia Gherman a avut o întrevedere cu preşedintele subcomisiei pentru securitate și apărare din cadrul Parlamentului European, Anna Elżbieta Fotyga

22-07-2015 13:21
754

Prim-ministrul interimar, Natalia Gherman, a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele subcomisiei pentru securitate şi apărare din cadrul Parlamentului European, Anna Elżbieta Fotyga, însoţită de europarlamentarii Bogdan Andrzej Zdrojewski, Inés Ayala Sender și Doru-Claudian Frunzulică.     

 

Oficialii au discutat despre revizuirea Strategiei de Securitate Națională a Republicii Moldova, participarea ţării noastre la realizarea obiectivelor stabilite în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a UE, precum şi despre implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. 

 

„Suntem în proces de revizuire a Strategiei de Securitate Națională, pentru a evalua amenințările şi riscurile la adresa securității naționale, în special în contextul situaţiei din regiune. Mizăm pe suportul şi expertiza UE în acest sens”, a menţionat demnitarul moldovean.

 

Referitor la cooperarea cu EUBAM, a fost salutat rolul pozitiv al misiunii în consolidarea cooperării cu Ucraina, precum și contribuția adusă în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în contextul reglementării conflictului transnistrean, reiterând poziţia în favoarea continuării activităţii EUBAM şi în anii următori.

 

Totodată, oficialii au salutat decizia de a organiza prima reuniune a comitetului parlamentar de cooperare UE-Moldova, în perioada 20-21 septembrie curent.

 

Vizita parlamentarilor europeni în Republica Moldova, în perioada 20-23 iulie curent, are drept scop familiarizarea cu situaţia din domeniul securităţii în contextul evoluţiilor din regiune. 

 

 
 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31