icon

Premierul Iurie Leancă a inaugurat gazoductul Iași-Ungheni, alături de omologul său român și de Comisarul European pentru Energie

27-08-2014 17:50
3,931

Gazoductul Iași-Ungheni a fost lansat oficial în prezența Prim-ministrului Iurie Leancă, a Premierului român, Victor Ponta, a Comisarului European pentru Energie, Günther Oettinger, a mai multor miniștri din Guvernele de la Chișinău și București, precum și a reprezentanţilor misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, a autorităţilor publice locale și a locuitorilor din zonă.

 

„De la 1 septembrie gazul românesc va trece Prutul, inițial într-o primă cantitate, asigurând astfel o sursă de alternativă. Vorbim despre faptul că într-un an și jumătate, maximum doi ani, vom avea un sistem perfect interconectat și atunci vom putea cumpăra gaze sau din Est, sau din Vest - de acolo de unde vor fi condițiile mai bune. Astăzi, în România, energia este mai ieftină  cu aproximativ 40 la sută. În doi ani sunt convins că vom avea și o interconectare de energie electrică.Vreau să menționez că aceste proiecte nu sunt îndreptate împotriva altcuiva, ci sunt în interesul Republicii Moldova, a consumatorilor. Evenimentul de astăzi se încadrează în obiectivul nostru de integrare europeană", a declarat Iurie Leancă

 

La rândul său, Prim-ministrul român Victor Ponta a precizat: „ Eu vreau să vă zic că împreună suntem mai puternici, putem face lucruri bune pentru ca oamenii să trăiască o viață mai bună. Exact în urmă cu un an, eram aici și porneam în sfârșit proiectul Gazoductului. Cred că prin inaugurarea de azi, dăm un mesaj pentru toată lumea și aș vrea să fim prieteni cu toată lumea, dar mesajul să fie foarte clar, Moldova și România ca să fie cu adevărat independente au nevoie și de energie. Împreună putem să fim cu adevărat independenți și împreună putem să fim respectați pentru asta și acesta este mesajul pe care-l dăm astăzi Europei și tuturor. În rest, vreau să vă spun că pentru România nimic nu este mai important decât să fiți alături de noi în Europa".

 

În context, Comisarul European pentru Energie, Günther Oettinger, a menționat: „Acest proiect este pentru oameni, pentru cetățeni, este pentru partea economică și pentru cei care activează în industrie. Totodată, vreau să zic că prin aceste proiecte pe care le susținem, vrem să asigurăm o viață mai bună, drumuri mai bune, iar toate acestea înseamnă o viață mai bună. Integrarea Republicii Moldova în infrastructura noastră energetică este foarte importantă, adică asigurarea conexiunii pe plan energetic între Republica Moldova și România în această regiune. Vom continua și cu alți pași, ne vom extinde și pe domeniul energiei electrice și a gazului. Vom asigura modernizarea acestor rețele pentru a asigura cel mai înalt nivel al independenței în domeniul energetic."

 

După declarații, cei trei oficiali au aprins flacără pentru lansarea gazoductului.

 

Gazoductul Iaşi - Ungheni este un proiect de interconectare a sistemelor de transport al gazelor naturale dintre Republica Moldova şi România. Costul total al proiectului este de 26 de milioane de euro, dintre care șapte milioane constituie un grant din partea Uniunii Europene. Gazoductul, cu lungimea totală de 43,2 kilometri, are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, iniţial, din România va fi livrat un volum de până la 50 milioane de metri cubi pe an.

 

Obiectivul acestui Proiect este asigurarea unui nivel înalt de securitate energetică a Republicii Moldova şi a părţii de nord-est a României prin diversificarea surselor de livrare a gazelor naturale. Amintim că la 14 august 2014, la Bucureşti, a fost semnat un Acord ce prevede că gazoductul va fi gestionat pe teritoriul Republicii Moldova de întreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care va presta servicii de transport al gazelor naturale pe teritoriul ţării, iar pe partea română - de compania Transgaz.

 

Următoarea etapă a proiectului prevede construirea conductei Ungheni-Chişinău pe teritoriul Republicii Moldova şi a gazoductului Oneşti-Leţcani cu Staţia de Comprimare a gazelor pe teritoriul României.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31