Titlu

Premierul Pavel Filip a discutat cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, despre progresele Republicii Moldova în contextul Consiliului de Asociere

2017-03-31 18:28

În cadrul vizitei la Bruxelles, Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, care este şi Vicepreședintele Comisiei Europene.

 

Pavel Filip și Federica Mogherini au trecut în revistă evoluţiile interne din Republica Moldova, inclusiv principalele realizări obţinute în implementarea Agendei de Asociere 2014-2016 și au făcut un schimb de păreri privind dezvoltarea cooperării în cadrul Parteneriatului Estic.

 

Prim-ministrul a accentuat determinarea fermă a Guvernului de la Chișinău pentru implementarea reformelor agreate cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, menţionând ca prioritate reforma administraţiei publice și a sistemului de pensii: „Evaluările, atât pozitive, cât şi critice sunt utile în promovarea corectă a reformelor pe plan intern şi ne ajută să ne perfecţionăm. Vom ţine cont de recomandările venite din partea UE, atât cele constate în recentul Raport, cât şi cele identificate în procesul de negociere a Agendei de Asociere”, a spus Pavel Filip.

 

La finalul întrevederii, Pavel Filip și Federica Mogherini au semnat Acordul între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind procedurile de securitate pentru schimbul şi protecţia informaţiilor clasificate, care va contribui la consolidarea cooperării bilaterale în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.