icon

Premierul Pavel Filip susține campania socială „Oamenii ajută copacii”

29-04-2017 13:18
902

Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit despre pagubele provocate de ninsorile abundente și solidarizarea cetățenilor pentru lichidarea acestora, în cadrul emisiunii “Bună seara”, difuzată de postul naţional de televiziune.

 

În cadrul discuţiilor, Premierul a remarcat activitatea eficientă a Celulei de criză, dar şi mobilizarea cetăţenilor care au venit în ajutor echipelor mobile în procesul de salubrizare a Capitalei. „Dincolo de sentimentul de tristeţe, am un sentiment de mândrie pentru locuitorii oraşului Chişinău care au ieşit să lucreze, au curăţat ogrăzile, au scos crengile şi copacii. Am făcut şi pentru următoarele zile un apel de mobilizare pentru că nu toţi au fost receptivi să circule mai puţin prin oraş. Lucrările vor continua pentru sâmbătă şi duminică şi îndemnăm din nou oamenii să ne dea o mână de ajutor”, a menţionat Pavel Filip.

 

Totodată, şeful Executivului a salutat campania socială lansată de postul public de televiziune- „Oamenii ajută copacii”, care îndeamnă cetățenii să contribuie la restabilirea Grădinii Botanice și a dat asigurări că această problemă nu va rămâne în afara atenției autorităților. „Niciodată nu vom putea evalua la justa valoare această pierdere. Nu este vorba doar de bani, ci de faptul că este nevoie de mult timp ca aceşti arbori să crească, iar Grădina să reînvie. Vom identifica fonduri la Guvern și parteneri externi şi vom aplica pentru granturi europene pentru a reconstitui o Grădină poate şi mai frumoasă”, a declarat Premierul.

 

Grădina Botanică din Chișinău a fost grav afectată în urma intemperiilor din 20 și 21 aprilie. Ninsorile puternice au distrus peste 80 la sută dintre arborii și arbuștii decorativi din genofondul Grădinii, iar pentru curăţarea şi restabilirea acesteia este necesară o sumă de aproximativ zece milioane de lei.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31