icon

Prim-miniștrii Valeriu Streleț şi Victor Ponta au semnat un Protocol adițional de deblocare a ajutorului financiar oferit Republicii Moldova de România

27-08-2015 14:40
1,562

Documentul se referă la Acordul privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat țării noastre de România. Acesta prevede prelungirea termenului Acordului pentru o perioadă de 4 ani, întrucât nu s-a reușit valorificarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil până la data de 27 martie 2015. Semnarea Protocolului a avut loc în cadrul vizitei Premierului român, Victor Ponta, la Chişinău.

 

Prim-ministrul Valeriu Streleț a mulțumit Guvernului român pentru susținere, menționând cele mai importante rezultate obținute, în special în domeniul infrastructurii energetice. „Lansarea gazoductului Iaşi-Ungheni, semnarea Memorandumului de înţelegere privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică dintre Republica Moldova şi România, sunt elemente care ne încurajează că vom reuşi avansarea şi respectiv finalizarea celorlalte etape de interconectare a țării noastre la piaţa energetică europeană”, a subliniat Șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău.

 

Valeriu Streleț a apreciat înalt contribuţia financiară şi tehnică a României oferită Republicii Moldova, precum şi includerea ţării noastre drept principal beneficiar al Asistenţei pentru Dezvoltare acordat de Guvernul României. „Doar în 2015, prin intermediul acestui fond de Asistenţă, urmează să fie finalizate un şir de proiecte în domenii precum justiţie şi afaceri interne, eficiența energetică, agricultură, educaţie, creşterea capacităţii instituţionale, dezvoltarea societăţii civile şi renovarea mai multor repere culturale din patrimoniul naţional”, a declarat Premierul moldovean.

 

La rândul său, Premierul român a reiterat importanța diversificării resurselor de energie electrică şi gaze naturale, referindu-se, în mod special, la lansarea gazoductului Iași-Ungheni. „România, dincolo de vorbe frumoase, are obligația să facă și lucruri concrete, așa încât proiectele care sunt în derulare să fie implementate. Acordul de ajutor pe care l-am prelungit astăzi, este o continuare a obiceiului de a investi în Republica Moldova banii bugetari pe care îi economisește România”, a afirmat Șeful Executivului de la București.

 

Victor Ponta a invitat la București, în luna decembrie curent, Cabinetul de miniștri de la Chișinău pentru a oferi următoarea tranșă din cele 100 de milioane de euro – ajutorul financiar neramburasabil. „Acum avem posibilitatea să vă ajutăm. Trebuie să identificați domeniile în care vreți să folosiți acești bani. Să învățați din lucrurile bune pe care le are România și să nu repetați greșelile noastre”, a subliniat Victor Ponta.

 

Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova a fost semnat la București, la 27 aprilie 2010. În baza acestui document, România implementează proiecte care să contribuie la dezvoltarea domeniilor infrastructurii, educației, situațiilor de urgență și sectorului energetic din Republica Moldova. Pe parcursul perioadei 2011-2014, din cele 100 de milioane de euro au fost valorificate 37,19 milioane de euro, pentru realizarea proiectelor din domeniul energetic, educație, precum și ajutor de urgență în caz de calamități naturale.

 

 

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30