icon

Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită

12-08-2022 16:42
2,428

Nanosatelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost lansat, astăzi, cu succes pe orbită de către astronauții de la Stația Spațială Internațională (SSI). La evenimentul, organizat în format hibrid, a participat prim-ministra Natalia Gavrilița, rectorul UTM, Viorel Bostan, diplomați, reprezentanți ai Agenției Aerospaţiale din Japonia (JAXA) și Oficiului Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale (UNOOSA). 

 

În cadrul discursului său, după finalizarea cu succes a operațiunii, prim-ministra Natalia Gavrilița a felicitat echipa UTM pentru munca făcută și a remarcat că evenimentul de astăzi, unul istoric,  va aduce un șir de beneficii, atât domeniului științific, cât și cetățenilor.

 

„Sunt mândră pentru realizarea dumneavoastră și efortul depus pe parcursul ultimelor 14 ani, ca să ajungem în acest moment, când un vis a devenit realitate. Explorarea spațiului cosmic aduce nenumărate beneficii oamenilor, economiei, științei, dar și instituțiilor statului. Discutăm cu reprezentanți ai companiilor internaționale despre posibilitatea utilizării datelor din satelit pentru evaluarea roadei sau consecințelor unor calamități naturale. Acest lucru va face politicile Guvernului mult mai precise și va aduce beneficii economiei”,  a declarat prim-ministra în cadrul evenimentului. 

 

De asemenea, șefa Executivului s-a adresat copiilor, prezenți în sală, și i-a îndemnat să-și urmeze visele și să aibă încredere în instituțiile de învățământ din Republica Moldova. 

 

„Sper că voi, copii, v-ați convins, astăzi, că în școlile și universitățile din Republica Moldova se fac lucruri interesante și se poate ajunge chiar pe orbita planetei Pământ. În pofida tuturor greutăților, vom continua să investim în domeniul educației și științei. Trebuie să avem universități puternice, conectate la programe europene de cercetare, ca să putem realiza și în continuare asemenea proiecte”, a spus Natalia Gavrilița.

 

Rectorul UTM, Viorel Bostan, a venit cu mulțumiri echipei de specialiști, care a muncit la proiectarea, testarea și lansarea satelitului în cadrul Proiectului internațional „KiboCUBE”, realizat cu suportul Agenției Aerospaţiale din Japonia. De asemenea, inginerii moldoveni au primit asistență și expertiză din partea colegilor din România, Bulgaria și alte state ale UE.

 

„Acum 14 ani, a apărut ideea de a lansa un program de satelit, pentru ca să putem explora spațiul cosmic, dar și atrage cât mai mulți tineri în domeniul tehnologiilor inginerești. Am făcut 2 încercări de a aplica la Programul „KiboCube”, din a treia ne-a reușit. Acum, putem spune cu certitudine că Republica Moldova știe să construiască sateliți”, a spus Viorel Bostan.

 

Prezent la eveniment, Ambasadorul Japoniei la Chișinău a reconfirmat susținerea statului japonez pentru  proiectele de inovare și cercetare ale Republicii Moldova.

 

„Aș dori să vă felicit pentru succes și aș vrea să-mi exprim un respect deosebit pentru munca făcută de o echipă talentată, care a adus un rezultat frumos. Astăzi, Moldova a lansat nu numai un satelit, dar și o speranță pentru viitor. Sunt sigur că acest pas va fi urmat de alte proiecte, cu susținerea statului japonez”, a spus Ambsadorul Katayama Yoshihiro.

 

Satelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a fost lansat în spațiu pe 15 iulie, fiind transportat la Stația Spațială Internațională  cu o rachetă a Companiei SpaceX. Cheltuielile au fost acoperite prin intermediul  Programului internațional KiboCUBE, câștigat de UTM.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30