Titlu

Reformele în sănătate, discutate de Prim-ministrul Pavel Filip şi Directorul OMS pentru Europa

2016-11-25 16:27

Agenda de reforme în domeniul sănătăţii şi realizările Cabinetului de miniştri pe acest segment au fost principalele subiecte abordate la întrevederea de astăzi a Premierului Pavel Filip cu Directorul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru Europa, Zsuzsanna Jakab.

 

Prim-ministrul Pavel Filip a mulţumit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru suportul acordat Republicii Moldova în elaborarea documentelor strategice privind modernizarea domeniului sănătăţii şi pentru asistenţa primită în procesul de armonizare a legislației din sectorul farmaceutic la standardele europene. „Domeniul sănătăţii este o prioritate a Guvernului. Personal m-am implicat mult în reformarea acestui sector, de la reformarea sistemului de sănătate publică, până la îmbunătăţirea serviciilor medicale şi asigurarea cetăţenilor cu medicamente de primă necesitate la preţuri accesibile”, a menţionat Pavel Filip.

 

Totodată, şeful Executivului a spus că parteneriatul cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii este unul primordial pentru autorităţile de la Chişinău, iar expertiza și asistenţa tehnică acordată ţării noastre de OMS are o importanţă majoră în implementarea reformelor privind asigurarea cetăţenilor cu servicii medicale de calitate.

 

La rândul său, Directorul Regional al OMS pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, a apreciat progresul înregistrat de ţara noastră în imunizarea populaţiei, în reducerea mortalităţii materne şi infantile, precum şi în combaterea tabagismului, subliniind că Republica Moldova poate servi drept exemplu şi pentru alte state. „Moldova este o ţară mică şi poate face faţă mai uşor provocărilor. Contaţi pe suportul OMS în asigurarea unei dezvoltări sustenabile a domeniului sănătăţii şi în implementarea reformelor necesare pentru ca  să fie garantată viabilitatea şi calitatea medicinii”, a mai spus Zsuzsanna Jakab.

 

Oficialii au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind realizarea programelor de prevenire a bolilor, lupta cu alcoolismul şi obezitatea, precum şi punerea în aplicare a prevederilor legislative care interzic fumatul în locurile publice.

 

Republica Moldova a devenit membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la 4 mai 1992.