Titlu

Victoria Nuland l-a felicitat pe Pavel Filip pentru progresele guvernării

2016-09-23 08:19

Consolidarea Dialogului Strategic moldo-american a constituit subiectul principal al discuției la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu Adjunctul Secretarului de Stat SUA, Victoria Nuland. Întâlnirea a avut loc în contextul participării delegaţiei Republicii Moldova la Segmentul Înalt al Adunării Generale ONU.

 

Premierul Pavel Filip a mulțumit părții americane pentru susținerea constantă acordată Republicii Moldova în parcursul ei european, dar și pentru asistența financiară în implementarea diferitor proiecte.

 

Șeful Cabinetului de miniștri a informat oficialul american despre situația social-politică din Republica Moldova. Astfel, au fost realizate peste 90% din prevederile Foii de parcurs privind agenda de reforme, s-a reușit negocierea unui staff level agreement cu Fondul Monetar Internațional, iar în octombrie urmează să fie semnat Acordul cu FMI.

 

Pavel Filip a vorbit și despre reformele promovate de Executiv, în special, reforma administratiei publice, a Guvernului, administrativ-teritorială și a sistemului de pensii. ”Până acum clasa politică s-a temut să promoveze aceste reforme pentru a nu-și pierde electoratul. Prioritatea mea nu este cariera politică, astfel că voi face tot posibilul pentru a realiza aceste reforme importante pentru modernizarea țării”, a accentuat Premierul.

 

La rândul său, Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a menționat că apreciază munca depusă de Guvern. „Felicit Guvernul de la Chișinău pentru rezultatele obținute. Ați dat dovadă de curaj. Mergeți înainte și aveți deplinul nostru suport în realizarea reformelor”, a declarat Victoria Nuland. Oficialul american a îndemnat Executivul să nu rateze șansa oferită de FMI și Comisia Europeană și să realizeze toate condițiile negociate. Pavel Filip a dat asigurări că toate condițiile FMI vor fi îndeplinite în termenele stabilite.

 

Părțile au discutat, de asemenea, despre situaţia regională şi evoluţiile în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

 

Prim-ministrul Pavel Filip a reiterat importanţa sprijinului constant al SUA în asigurarea păcii şi stabilităţii în Republica Moldova.

 

La rândul său, Adjunctul Secretarului de Stat Victoria Nuland a reiterat disponibilitatea ţării sale de a susţine şi în continuare integritatea teritorială a Republicii Moldova şi rezolvarea pe cale pașnică a problemei transnistrene.