icon

Comentariu referitor la reacțiile Tiraspolului pe marginea acțiunilor dispuse de către organele competente ale Republicii Moldova în privința unui lot de plăci auto

14-01-2022 13:12
412

14.01.2022, Chișinău – În legătură cu reacțiile difuzate în media din stânga Nistrului privind calificarea ca fiind ,,ilegale” acțiunile dispuse de către reprezentanții organelor competente ale Republicii Moldova în privința ridicării unui lot de plăci auto ce conțin simboluri neaprobate prin lege, menționăm ca fiind inadmisibilă interpretarea sau atribuirea de etichetări activității acestora, în contextul în care măsurile dispuse survin în limitele și reieșind din procedurile prevăzute de legislația în vigoare, iar orice forme de ingerințe pentru a influența deciziile organelor abilitate de ocrotire a normelor de drept sunt interzise și implică răspunderea juridică corespunzătoare.

 

Referitor la avertismentul Tiraspolului că aceste acțiuni vor primi răspunsuri de ordin procesual din partea așa-numitelor structuri din regiune, exprimăm regret și nedumerire în legătură cu asemenea abordări inacceptabile, or, aspectele ce țin de înfăptuirea justiției și determinarea formelor de răspundere juridică de rigoare excedă mandatul și capacitatea decizională din partea altor exponenți decât ai celor ce acționează conform literei legii și din partea organelor împuternicite prin lege.

 

La fel, propunerile de a identifica soluții la nivel de experți sectoriali sunt provocatoare în contextul în care asemenea aspecte nu pot fi obiect al negocierilor și al condiționărilor în lumina celor remarcate supra.

 

Reamintim că plăcile date fac parte dintr-un lot ce a fost reținut în data de 22 decembrie 2021 de către reprezentanții organelor vamale ale Republicii Moldova: https://gov.md/ro/content/comentariu-legatura-cu-declaratia-tiraspolului-privind-intentia-de-sista-temporar, iar măsurile de ridicare vizează exclusiv numerele ce conțin simbolici nerecunoscute și nicidecum nu privesc plăcile de înmatriculare de model neutru ce au fost vămuite în modul stabilit, preluate și transportate la destinație de către agentul economic respectiv.

 

Astfel, venim către Tiraspol cu apelul de a renunța la politizarea excesivă a aspectelor ce nu țin de competența oficiilor reprezentanților politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și de a contribui la eliminarea dificultăților artificiale pe care le întâmpină locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30