icon

Directorul Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a fost prezentat colectivului

15-12-2022 12:46
911

Prim-ministra Natalia Gavrilița l-a prezentat colectivului Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor pe noul director al instituției, Daniel-Marius Staicu. Șefa Executivului a menționat că acesta are o experiență profesională vastă atât în Republica Moldova, cât și în România, în domeniul investigării și combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor, fraudelor fiscale și identificării activelor.

 

În acest context, prim-ministra și-a exprimat convingerea că noul conducător va aduce o contribuție substanțială în procesul dezvoltare a Serviciului, de aplicare a legislației de sancțiuni în Republica Moldova și implementarea acțiunilor concrete, în beneficiul cetățenilor. 

 

„Avem mai multe priorități pe termen scurt și mediu privind activitatea Serviciului. Vom lucra asupra reglementărilor ce țin de sancțiuni, transpunerea sancțiunilor internaționale și aplicarea acestora în țara noastră. De asemenea, trebuie să ne concentrăm pe îmbunătățirea cooperării între instituțiile statului, în vederea combaterii corupției, iar în contextul parcursului nostru de integrare europeană - Serviciul va ajusta legislația națională în domeniu” , a spus Natalia Gavrilița.

 

În același timp, potrivit prim-ministrei, rămâne importantă relația cu mediul de afaceri și organizarea activității de prevenire a ilegalităților, fără a crea impedimente pentru business. Totodată, o prioritate rămâne și accelerarea procesului de readucere în țară a activelor furate.

 

La rândul său, Daniel-Marius Staicu a mulțumit pentru încrederea acordată, menționând că sarcina de bază va rămâne eficientizarea activității Serviciului: „Vom intensifica comunicarea atât cu instituțiile  statului, cât și cu mediul privat, ca să avem o activitate cât mai eficientă. Sunt convins că, alături de colegi, vom transpune legislația în vederea susținerii parcursului european al Republicii Moldova și vom realiza toate obiectivele propuse”.

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31