icon

Guvernul a aprobat o serie de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane

24-09-2018 16:19
5,275

Guvernul intervine cu măsuri concrete pentru combaterea și neadmiterea răspândirii pestei porcine africane, prin realizarea unui Plan complex menit să asigure securitatea economică a ţării. În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificări la o serie de acte normative.

 

Astfel, urmează a fi extinsă perioada de desfășurare a vânătului, pentru sezonul 2018-2019, la mistreți, vulpi și şacali, care va fi prelungit de la 26 februarie până la 31 iulie 2019, astfel încât să cuprindă toată perioada posibilă până la următorul sezon de vânătoare.

 

De asemenea, vor fi majorate cotele de vânatla mistreți, inclusiv în cadrul ariilor naturale protejate de stat, pentru diminuarea stabilă a numărului de mistreţi şi răpitori, în scopul protecţiei animalelor domestice şi a culturilor agricole, dar şi a prevenirii pagubelor care pot fi cauzate producătorilor din domenii conexe.

 

Tot astăzi, au fost aprobate modificări la Regulamentul-cadru al zonelor umede de importanţă internaţioanală zonele Ramsar. Aceste modificări vor permite vânatul mistreților, șacalilor și vulpilor, în cazul izbucnirii bolilor infecțioase.

 

Guvernul a aprobat și Regulamentul privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Proiectul transpune prevederile Directivei UE privind listele de animale și produse care urmează să fie supuse controalelor la punctele de control la frontieră.

 

Planul de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova a fost aprobat de Comisia pentru Situaţii Excepţionale, la inițiativa premierului Pavel Filip. Până în prezent, în Republica Moldova au fost înregistrate 15 focare active de pestă porcină africană, iar ţările vecine afectate de acest virus au constatat că mistreţul este cea mai importantă sursă de transmitere a bolii.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31