icon

Guvernul Republicii Moldova și ONU au semnat Cadrul de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă 2023-2027

24-11-2022 17:17
1,237

Guvernul și Organizația Națiunilor Unite (ONU) au semnat Cadrul de Cooperare pentru Dezvoltare Durabilă ONU – Republica Moldova 2023-2027 (UNSDCF). Acesta este un angajament ferm de a extinde cooperarea comună și de a multiplica rezultatele deja obținute, cu scopul de a contribui la eliminarea barierelor în calea unei dezvoltări sociale și economice mai incluzive, în conformitate cu prioritățile naționale descrise în Strategia Națională de Dezvoltare (SND) „Moldova Europeană 2030”. 

 

Cadrul de Cooperare a fost elaborat de 24 de agenții și entități ONU, sub ghidarea Coordonatorului Rezident ONU în Moldova și în colaborare cu Executivul. Viziunea generală a acestuia este de a asigura o țară în care oamenii doresc să trăiască, exercitându-și pe deplin drepturile și beneficiind de o calitate mai bună a vieții într-o societate mai incluzivă și mai rezilientă. Această premisă poate fi obținută doar dacă prosperitatea țării este accesată de toți cetățenii și dacă cei mai vulnerabili și marginalizați sunt împuterniciți să își exercite drepturile și să participe în mod semnificativ în toate sferele vieții.

 

Recunoscând complexitatea contextului național de dezvoltare, care se confruntă cu provocări ce variază de la criza economică la insecuritatea energetică, sistemul Națiunilor Unite și Guvernul Republicii Moldova au definit patru priorități strategice:

 

(1) Instituții juste și incluzive și oportunități egale pentru dezvoltarea umană;

(2) Guvernare participativă și coeziune socială;

(3) Creșterea prosperității comune într-o economie durabilă;

(4) Dezvoltare ecologică, comunități durabile și reziliență la dezastre și la schimbări climatice.

 

Implementarea Cadrului de Cooperare va contribui la obținerea rezultatelor în mai multe domenii tematice, inclusiv: educație, sănătate, sistem agroalimentar, migrație, guvernanță, muncă decentă, servicii sociale, competitivitatea economiei, energie și mediu. Aceste acțiuni vor facilita integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și vor contribui la îmbunătățirea standardelor de viață, generând peste 200 de milioane de dolari sub formă de finanțare nerambursabilă.

 

Cadrul de Cooperare a fost elaborat în baza unor consultări ample la care au participat peste 4.000 de persoane.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30