icon

Întrevederea cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova Claus Neukirch

31-01-2019 13:50
400

Astăzi, 31 ianuarie curent, șeful Biroului politici de reintegrare, dl Marian Gherman a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, E.S. Claus Neukirch.

 

Dialogul s-a concentrat pe aspecte referitoare la procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană și pe necesitatea asigurării unei dinamici continue a interacțiunii în cadrul tuturor platformelor de negocieri existente, cu implementarea integrală a angajamentelor asumate și identificarea unor soluții viabile la cele mai actuale probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

Totodată, în cadrul discuțiilor, șeful Biroului a adus în atenție recentele provocări generate de către reprezentanții de la Tiraspol în privința s.Varnița din raionul Anenii Noi în contextul semnării pe 25 ianuarie curent a unei pretinse decizii în care se specifica că localitatea respectivă se află sub controlul provizoriu al Republicii Moldova, fiind lansat apelul către Misiunea OSCE de a se implica în calitate de mediator în vederea convingerii părții transnistrene de a-și revizui atitudinea, a anula așa-numita decizie menționată și a evita tensionarea artificială a situației în perimetrul Zonei de Securitate.

 

În context, reamintim că problema s.Varnița se află și în vizorul Prim-ministrului Republicii Moldova Pavel Filip, care recent a solicitat ca Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să sesizeze reprezentanții mediatorilor și observatorilor în procesul de reglementare transnistreană pentru a utiliza potențialul formatului de negocieri „5+2” în vederea încetării efectelor acestei acțiuni provocatoare, iar o ședință în acest sens urmează să fie organizată astăzi în incinta MAEIE.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30