icon

Ion Chicu a avut o discuție cu Dereck J. Hogan

21-05-2020 08:18
2,146

Prim-ministrul Chicu a avut o întâlnire cu Dereck J. Hogan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în RM. A fost făcut un schimb de opinii referitor la evoluția situației epidemiologice și efectele restricțiilor asupra intensității activităților economice.
 

Ion Chicu a mulțumit SUA pentru asistența acordată RM în realizarea reformelor în economie și justiție, pentru susținerea tranziției spre o agricultură de valoare înaltă prin reabilitarea drumurilor și a sistemelor de irigare, și pentru suportul pe alte domenii. Au fost discutate prognozele evoluției economiei RM și a regiunii pentru anul 2020 și soluțiile de resuscitare a unor sectoare a economiei. 
 

Premierul a vorbit despre intenția Guvernului de a investi în construcția și reabilitarea infrastructurii rutiere folosind resursele publice și fondurile oferite de partenerii de dezvoltare. A fost discutată intenția Executivului de emitere a eurobondului pentru a determina industrializarea țării, includerea RM în fluxurile economice regionale și globale și crearea locurilor de muncă.
 

Notă: În Republica Moldova funcţionează 382 de întreprinderi cu capital american, capitalul social învestit fiind de 31,4 mln USD (2018). SUA sunt pe locul 6 în topul investitorilor străini. Volumul comerţului exterior al RM cu SUA în anul 2018 s-a ridicat la 98,025 mil. USD, în creştere cu 10,07% în comparație cu anul 2017. După valoarea volumului schimburilor comerciale, SUA se află pe locul 18 la nivel mondial între țările partenere cu care RM deține relaţii comerciale, cu o pondere de 1,15% în comerțul total al RM. Exporturile din RM au constituit 21,77 mil. USD (+15,62% în comparație cu anul 2017), în timp ce mărfurile importate din SUA au însumat 76,25 mil. USD (+8,59% în comparație cu anul 2017).

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30