icon

Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale din Ialoveni

20-01-2023 21:07
571

Măsurile de creștere economică, susținerea antreprenorilor și a investițiilor, implementarea proiectelor de infrastructură, îmbunătățirea condițiilor în localități și accelerarea reformelor europene au fost discutate, astăzi, în cadrul întâlnirii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Ialoveni.

 

Natalia Gavrilița a menționat că unul dintre obiectivele Guvernului pentru anul 2023 este  creșterea economică și crearea premiselor  pentru dezvoltarea afacerilor și atragerea investițiilor.  Șefa Cabinetului de miniștri s-a referit și la politicile Executivului orientate spre creșterea calității serviciilor publice și consolidarea bazei de venituri a autorităților publice locale.

 

„În anul 2023, ne-am propus revenirea la investiții, asigurarea și creșterea numărului locurilor de muncă și susținerea antreprenorilor. Continuăm să ne concentrăm eforturile pe lansarea unor politici fiscale care să sprijine antreprenorii și să-i încurajeze. Pentru prima dată în istoria țării, am luat decizia de a rambursa taxa pe valoare adăugată  trecută în contul întreprinderilor care activează onest și corect și emit facturi electronice.  Pornim fondul FACEM, destinat finanțării investițiilor la rate fixe și pe un termen mai lung. În paralel, venim cu măsuri de sporire a atractivității investiționale în regiuni”, a declarat prim-ministra.

 

În altă ordine de idei, Natalia Gavrilița a vorbit despre prevederile Strategiei de reformă a APL, inclusiv amalgamarea voluntară a localităților menită să crească capacitățile administrative ale autorităților locale pentru implementarea proiectelor locale și europene. Aceasta implică mai multe stimulente, între care  alocări mai mari din bugetul de stat pentru localitățile amalgamate voluntar, dar și resurse financiare suplimentare pentru remunerarea angajaților din cadrul acestor primării.

 

Natalia Gavrilița a îndemnat primarii să participe la proiectele lansate de Executiv și partenerii externi, pentru a dezvolta localitățile și a crea condiții mai bune pentru oameni. 

 

La rândul lor, primarii au vorbit despre  necesitatea de a simplifica procedurile de interacțiune între autoritățile statului, de obținere a actelor cadastrale în timp restrâns și continuarea delimitărilor masive, construcția și reabilitarea drumurilor locale, trecerea bazinelor acvatice în subordinea APL-urilor etc. 

 




Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30