icon

Natalia Gavrilița, la întâlnirea cu Didier Reynders: „Reforma din sectorul justiției – o prioritate a Guvernului”

27-09-2021 19:00
713

Reforma justiției și măsurile anticorupție au constituit subiectul întrevederii de la Bruxelles între prim-ministrul Natalia Gavrilița și Didier Reynders, comisar european pentru justiție.

„Reforma sectorului justiției este una dintre prioritățile principale ale Guvernului. Vom continua să cooperăm îndeaproape cu UE, precum și cu Consiliul Europei, inclusiv Comisia de la Veneția, pentru a ne asigura că toate elementele reformei sunt conforme cu standardele europene”, a declarat Natalia Gavrilița. 

Premierul a mai spus că Guvernul de la Chișinău mizează în continuare pe sprijinul UE în reforma justiției, aceasta fiind reflectată și în următoarea agendă de asociere Moldova-UE, negocierile asupra cărora sunt aproape de sfârșit.

Prim-ministrul a menționat despre acțiunile care au fost deja întreprinse sau urmează să fie realizate în contextul reformei justiției - strategia pentru asigurarea independenței și integrității sectorului justiției și a planului de acțiune în acest domeniu, modificarea legislației privind conflictul de interese, verificarea judecătorilor și procurorilor.

Pe final de discuție, Natalia Gavrilița a reiterat deschiderea deplină, ca beneficiar al asistenței UE, pentru cooperarea cu Parchetul European. Totodată, ea l-a invitat pe Didier Reynders să viziteze  Republica Moldova pentru a lansa dialogul la nivel înalt în domeniul justiției.

 

 

 

Agenda publică

Septembrie 2022

L M M J V S D
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
 
30