icon

Necesitatea impulsionării procesului de reglementare a fost accentuată de către Viceprim-ministrul pentru reintegrare Vasilii Șova în cadrul întrevederii cu Secretarul General al OSCE Thomas Greminger

18-09-2019 11:33
3,112

Viceprim-ministrul Vasilii Șova a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al OSCE Thomas Greminger, care a fost însoțit de șeful Misiunii OSCE în Moldova Claus Neukirch, Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova Dušan Dacho și o delegație de ambasadori și reprezentanți din cadrul OSCE și Ministerul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei.

 

Dialogul s-a axat pe situația existentă și evoluțiile înregistrate în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană și în mod distinct pe marginea gradului de implementare a angajamentelor reflectate în așa-numitul pachet Berlin plus, cu evidențierea necesității avansării proceselor și a obținerii unor rezultate substanțiale în interesele locutorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

Viceprim-ministrul a dat asigurări că vor fi întreprinse toate eforturile posibile pentru ca înțelegerile agreate să fie îndeplinite, iar realizarea acestora să fie asigurată la modul practic, creând premise optime pentru stimularea procesului de reglementare.

 

În același timp, Chișinăul va insista ferm asupra revenirii la masa negocierilor începând cu anul viitor la agenda aspectelor politice care va fi dezvoltată concomitent cu inițiativele ce țin de promovarea măsurilor de consolidare a încrederii, fiind accentuat că se mizează pe susținerea abordării respective din partea tuturor actorilor internaționali implicați, cu sugestia ca angajamentele corespunzătoare să fie formalizate la următoarea reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE de la Bratislava.

 

S-a remarcat că înregistrarea progreselor pe chestiunile de ordin politic va contribui la buna punere în aplicare a inițiativelor de fortificare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

Secretarul General al OSCE a fost informat despre propunerea Chișinăului de a fi creat un nou grup de lucru sectorial și care să se focuseze pe promovarea măsurilor de încredere în sfera militară, fiind solicitat suportul mediatorilor și al observatorilor din cadrul procesului de negocieri întru materializarea inițiativei date.

 

Vicepremierul a exprimat recunoștință pentru eforturile active și nepărtinitoare ale OSCE în medierea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol și în identificarea unor soluții de compromis pe marginea unor probleme de actualitate.

 

A fost confirmat interesul Chișinăului în realizarea cu asistența financiară a donatorilor externi relevanți atât a unor proiecte majore de infrastructură cum ar fi reconstrucția drumului național „Chișinău-Tiraspol-Cuciurgan” cât și a unor proiecte la nivel local, fiind exemplificată disponibilitatea extinderii liniei de troleibuz pe segmentul Bender-Varnița-cartierul nordic.

 

Mesajul principal al Vicepremierului s-a referit la necesitatea de a restartа activitatea formatului „5+2” în vederea direcționării lucrărilor acestuia spre îndeplinirea obiectivului central al creării platformei respective, fiind exprimată intenția hotărâtă de a fi relansate negocierile pe aspectele instituționale și politice cu reglementarea atotcuprinzătoare și durabilă a problemei transnistrene și totodată de a completa agenda cu subiecte adiționale în măsură să faciliteze procesul dat și să întărească încrederea între locuitorii de pe ambele maluri ale r.Nistru.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30