icon

Pavel Filip: Nu se va mai închide nicio școală. Dimpotrivă, școlile vor fi redeschise, inclusiv cea din satul Donici

07-12-2018 19:16
12,501

Premierul Pavel Filip a promis că nu se va mai închide nicio școală: „Școlile din țară vor fi redeschise, inclusiv școala primară din satul Donici”. Declarația a fost făcută de premierul Pavel Filip în timpul vizitei la casa-muzeu „Alexandru Donici”.

 

„Noi am reușit să redeschidem câteva școli anul acesta și în continuare suntem gata să facem cele mai mari investiții anume în educație. Nu avem altceva decât oameni, iar fără educație țara noastră nu are nicio perspectiva economică”, a spus premierul.

Șeful Executivului a donat muzeului Alexandru Donici un set documente autentice, scrise de cunoscutul fabulist. Astfel, colecția muzeului s-a îmbogățit cu scrisorile lui Alexandru Donici adresate autoritățile publice – o parte din acestea au fost oferite de Arhivele Naționale ale României, iar alta - de Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova. De asemenea, premierul a oferit în dar bibliotecii muzeului un lot de cărți.

 

La muzeu, premierul a avut parte și de o surpriză frumoasă. Profesorii și copiii au organizat o șezătoare cu multe cântece populare și colinde. Pavel Filip le-a mulțumit pentru atmosfera caldă și i-a invitat pe toți la Târgul de Crăciun, organizat și în acest an de Guvernul Republicii Moldova.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30