icon

Peste 48 mii de angajați medicali din țară vor avea salarii mai mari

28-11-2018 17:00
13,200

Începând cu luna decembrie 2018, medicii și personalul medical din țară, salarizați din bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) vor primi salarii mai mari. Salariul medicilor va crește cu 20%, iar al personalului medical – cu 10%. Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre care prevede majorarea remunerării, inclusiv pentru personalul administrativ-gospodăresc din instituții medicale. 

 

Astfel, dacă în prezent medicii de familie cu o vechime în muncă de până la 10 ani au un salariu de funcție de 5210 lei, potrivit noilor prevederi acesta va crește până la 6510 lei. Pentru medicii din asistenţa medicală urgentă prespitalicească, cu un stagiu similar, salariul de funcție va spori de la 4160 de lei la 5200 de lei. De aceleași majorări vor beneficia și alte categorii de medici, între care: farmaciștii din raioanele țării, laboranții și psihologii. Proiectul mai prevede majorări cu 10-50%, pentru angajații serviciului AVIASAN.

 

Totodată, în scopul motivării medicilor rezidenți de a activa în domeniu, salariul acestora a fost majorat de 2,5 ori: de la 2080 lei la 5200 lei, pe durata desfășurării programului de rezidențiat.

 

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea proiectului sunt prevăzute în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2019.

 

Anterior, în urma lansării reformei sistemului de salarizare în sectorul bugetar, au fost majorate și salariile angajaților medicali finanțați din bugetul de stat.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30