icon

Premierul Dorin Recean: „Împreună cu România identificăm mai multe oportunități pentru investiții, comerț, dezvoltare de proiecte comune”

23-03-2023 16:18
810

23 martie 2023, Chișinău - Oportunitățile de consolidare a relațiilor economice moldo-române și posibilitățile de accelerare a parcursului european al Republicii Moldova au fost discutate în cadrul întrevederii într-un format extins a prim-miniștrilor Dorin Recean și Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

 

Omologii s-au referit la proiectele în curs de implementare, realizate cu suportul Guvernului României, între care modernizarea a trei poduri peste Prut, activarea regimului de control comun la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița, valorificarea a 58 de proiecte de infrastructură în cadrul Programului „Satul European. 

 

Premierii au accentuat necesitatea consolidării infrastructurii podurilor peste Prut și îmbunătățirea conectivității transfrontaliere, pentru a facilita schimburile comerciale și sociale. Oficialii au convenit lansarea, în luna mai, a circulației pe podul de pontoane Leova – Bumbăta, iar pentru aprilie, urmează aprobarea și semnarea acordurilor privind modernizarea a 3 poduri existente: Sculeni – Sculeni, Cahul – Oancea, Leușeni – Albița.

 

„Proiectele realizate cu suportul României urmăresc îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean. Nu există localitate care să nu aibă o prezență românească. Îmi exprim convingerea că această prezență va fi în creștere și reciprocă. Muncim pentru dezvoltarea capacității de interconectare a rețelelor electrice, dar și pentru integrarea infrastructurii de piață energetică prin organizarea platformelor de comercializare”, a subliniat premierul Dorin Recean. 

 

Oficialii s-au referit la necesitatea de valorificare în măsură deplină a potențialului de colaborare în domeniul economic, energetic, infrastructurii și IT, precum și de lansare a noi proiecte comune, în beneficiul cetățenilor ambelor state. De asemenea, au fost discutate modalitățile de aprofundare a Parteneriatului strategic moldo-român pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În context, premierul Dorin Recean a reiterat obiectivul strategic al Republicii Moldova - aderarea la Uniunea Europeană până în anul 2030. 

 

„România este avocatul nostru în toate instituțiile europene. Reușim să ne coordonăm rapid și eficient cu Bucureștiul pe dosare de interes reciproc, în spiritul solidarității și relației speciale, în care împărtășim trecutul, gestionăm prezentul și construim viitorul”, a declarat Dorin Recean.

 

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat sprijinul statului român pentru parcursul european al Republicii Moldova și a exprimat apreciere autorităților moldovenești pentru „restabilirea adevărului istoric” și recunoașterea limbii române ca limbă oficială a Republicii Moldova. „Repararea unor nedreptăți din perioada sovietică reconfirmă comunitatea de limbă, cultură și istorie dintre Republica Moldova și România,  precum și profunzimea legăturilor noastre spirituale”, a menționat prim-ministrul României, Nicolae Ciucă.

 

La finalul întrevederii, prim-miniștrii Dorin Recean și Nicolae Ciucă au susținut o conferință de presă, care poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Guvernului.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30