icon

Premierul Ion Chicu a vizitat raionul Căușeni, unde a discutat subiectul redeschiderii școlilor din 1 septembrie și soluțiile de remediere a situației din agricultură

13-08-2020 18:35
1,293

Aflat în vizită de lucru în raionul Căușeni, premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu autoritățile publice locale raionale de ambele niveluri și cu producătorii agricoli pentru a examina problemele cu care se confruntă în regiune și posibilitățile de soluționare.

Prim-ministrul a discutat cu primarii din raion aspecte privind pregătirea instituțiilor de învățământ pentru noul an de studii, de la 1 septembrie, și redeschiderea grădinițelor. „Nu mai putem opri procesul educațional. Ministerele Educației și Sănătății au elaborat instrucțiunile necesare pentru  activitatea instituțiilor de învățământ”, a spus Ion Chicu.

Alte subiecte discutate au vizat problemele pe care le întâmpină autoritățile publice în procesul de achiziții, acordarea asistenței medicale pentru pacienții ce suferă de alte maladii decât Covid-19, și altele.

În cadrul vizitei, premierul s-a întâlnit și cu producătorii agricoli din raionul Căușeni, unde, în total, în anul curent, au fost afectate cca 22 mii de hectare semănate cu grâu, orz și rapiță. Suma pierderilor estimează cca 150 mil. lei. În același timp, producătorii de prune și struguri au menționat că sunt mulțumiți de oferta de preț care le este oferită în prezent. Fermierii speră că și producția de mere va fi la fel de apreciată pe piață pentru a putea acoperi cheltuielile din alte sectoare agricole.

Ion Chicu a informat agricultorii despre măsurile Guvernului pentru susținerea sectorului agricol. AIPA a început să primească cererile agricultorilor pentru subvenționarea pierderilor suportate la  culturile de grupa I, în acest scop Guvernul a alocat 200 milioane de lei. „Sper ca acești bani să fie repartizați agricultorilor în cel mult 4 săptămâni”, a precizat prim-ministrul, care a asigurat că Guvernul va oferi mijloace financiare inclusiv pentru reabilitarea sistemelor de irigare în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, cele mai afectate de secetă în ultimii ani.

Premierul și fermierii au discutat alte soluții pe termen mediu care prevăd: restabilirea sistemelor de grindină, reconstrucția digurilor de protecție a râurilor, plantarea fâșiilor forestiere și elaborarea politicilor publice pentru folosirea apelor subterane la irigarea terenurilor agricole.

Șeful Executivului a declarat că în scurt timp va mai efectua o vizită de lucru în raioanele din sudul țării pentru  a evalua rezultatele înregistrate în acest timp.

 

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31