icon

Premierul Maia Sandu, în dialog cu diaspora: „Strategia acestui Guvern este să îmbunătățească mediul investițional”

17-08-2019 12:10
15,993

În cadrul Zilelor Diasporei 2019 organizate de Guvernul Republicii Moldova, Prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu cetățenii care au participat la eveniment.

 

În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte ca investițiile străine în Moldova și cât de sigure sunt acestea, rutele de zbor în Europa, reciclarea și situația generală a mediului,

descentralizarea administrativă, facilitarea procesului de donații la Vamă, dar și lipsa capacității autorităților publice locale de a atrage investiții.

 

Premierul Maia Sandu a menționat că Executivul își propune, în primul rând, crearea unui sistem de justiție funcțional, astfel încât oamenii să dorească să investească și să creeze afaceri, fără teama că acestea vor fi preluate ilegal.

 

În același timp, Prim-ministrul a accentuat că un alt obiectiv al Guvernului este să creeze un sistem economic favorabil dezvoltării afacerilor: ,,Trebuie să creăm condiții pentru întreprinzătorii mici și mijlocii, în special în spațiul rural. Încercăm să venim cu această echitate în societate. Trebuie să creăm strategic locuri de muncă în regiuni. Obiectivul acestui Guvern este să îmbunătățească mediul investițional”, a spus Maia Sandu.

 

Un alt subiect discutat a fost descentralizarea proiectelor cu susținere externă, astfel încât autoritățile publice locale să beneficieze de resurse financiare direct din partea donatorilor.

 

În timpul evenimentului Prim-ministrul a propus crearea unui Grup de lucru care să funcționeze online, unde reprezentanții diasporei vor putea schimba idei și veni cu propuneri pentru soluționarea problemelor existente.

 

La rândul lor, membrii diasporei au declarat că sunt gata să facă voluntariat pentru a desfășura campanii de informare și implicare în rezolvarea diverselor probleme din țară.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31