icon

Premierul Pavel Filip: Am reușit să readucem lucrurile în albia cea dreaptă

01-08-2016 14:35
1,630

Prim-ministrul Pavel Filip și Președintele Parlamentului Andrian Candu au prezentat, astăzi, raportul de progres în realizarea măsurilor incluse în Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

 

În debut, Premierul Pavel Filip a subliniat că angajamentele asumate au venit ca răspuns la îngrijorările enunţate de societatea civilă şi partenerii de dezvoltare a Republicii Moldova, inclusiv Uniunea Europeană.

 

„Este un document prin care ne-am asumat angajamentele foarte clare în fața partenerilor de dezvoltare, care sunt măsurabile şi limitate în timp. A fost o țintă care să spună că Moldova este un stat de drept, că în capul mesei stă legea și supremația legii, astfel încât, toți partenerii să aibă încredere în noi”, a mai spus şeful Cabinetului de miniştri.

 

Referindu-se la rezultatele obţinute, Premierul Pavel Filip a evidențiat că datorită implementării cu succes a angajamentelor incluse în Foaia de parcurs, s-a reușit relansarea reformelor în domenii cheie precum justiția și mediul de afaceri, ceea ce contribuie benefic la dezvoltarea unei economii naționale competitive. Totodată, a fost recâștigată încrederea partenerilor europeni și americani, susținerea bugetară din partea UE urmează să fie relansată în curând, iar prima tranşă a împrumutului acordat de România va fi alocată până la sfârşitul acestei luni.

 

În finalul intervenţiei, Premierul a spus că niciodată nu a fost mai optimist în legătură cu viitorul ţării, menţionând că rezultatele obținute în acest timp confirmă că Republica Moldova are o perspectivă puternică de dezvoltare.

 

”Am parcurs o perioadă dificilă. Da, nu am reușit să schimbăm lucrurile totalmente, însă, din punctul meu de vedere, am reușit să le readucem în albia cea dreaptă. Vreau să vin cu un mesaj de suflet și către cetățenii Republicii Moldova, să susțină aceste realizări astfel încât să putem împreună dezvolta ţara”, a conchis Prim-ministrul Pavel Filip.

 

La rândul său, Speakerul Andrian Candu, a menționat că, până în prezent, 74 de acțiuni din Foaia de parcurs au fost îndeplinite pe deplin, iar altele 8 sunt în curs de implementare. În acelaşi timp, raportul de progres, prezentat astăzi, prevede un şir de acţiuni pentru următoarea sesiune a Parlamentului, care va începe la 1 septembrie a.c.

 

„A fost un efort consolidat şi un bun instrument de mobilizare instituţională. Acest raport mai prevede şi acţiunile pe care ni le-am propus noi în toamnă, ne vom axa pe implementarea reformelor şi evaluarea impactului acestora pentru viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Ne propunem să continuăm în acelaşi ritm accelerat, intensificat şi în colaborare deplină între toate instituţiile”, a opinat Andrian Candu.

 

În context, Pavel Filip şi Andrian Candu au anunţat că au semnat o scrisoare către Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, şi Johannes Hahn, Comisar European pentru Politica de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, în care informează oficialii europeni  despre progresul înregistrat şi priorităţile pentru perioada imediat următoare.

 

Reamintim că la începutul lunii martie, Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova au elaborat şi aprobat în comun Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare ce necesită a fi întreprinse pentru avansarea reformelor şi accelerarea procesului de implementare a Acordului de Asociere RM-UE. Cele 82 de măsuri incluse în document au fost ulterior discutate în cadrul ședinței Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată de la Bruxelles, Belgia, la 14 martie 2016.

 

Raportul privind realizarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare (martie – iulie 2016)

Agenda publică

Iunie 2022

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30