icon

Prim-ministra Natalia Gavrilița și premierul Principatul Liechtenstein pledează pentru intensificarea cooperării bilaterale

24-05-2022 22:12
1,208

Interesul pentru consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Principatul Liechtenstein a fost exprimat, astăzi, la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu omologul său, Daniel Risch. Oficialii s-au întâlnit în cadrul Forumului Economic de la Davos pentru a face un schimb de opinii privind evoluțiile regionale în contextul războiului din Ucraina și colaborarea dintre Republica Moldova și Liechtenstein în domeniile de interes reciproc.

 

În mod special, oficialii au analizat perspectivele cooperării pe segmentul economic. În acest sens, prim-ministra a menționat că atragerea investițiilor rămâne o prioritate pentru Executiv și o cale sigură spre dezvoltarea economică ascendentă a țării. 

 

De asemenea, părțile au vorbit despre posibilitatea diversificării piețelor de export și a negocierii acordului de liber schimb între statele Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) și Republica Moldova.

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30