icon

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru excluderea tarifelor de roaming. Pavel Filip: Este un pas important care ne leagă și mai mult

14-11-2018 17:26
7,310

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru semnarea unui acord interguvernamental care prevede că cetățenii din ambele state vor putea vorbi la telefon fără a achita tarifele de roaming. Un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi de Executiv.

 

„Din punctul meu de vedere este un pas important și logic care se încadrează în șirul altor acțiuni care ne apropie de România, precum: interconectarea pe gaze naturale, interconexiunea pe energie electrică, conexiunea în domeniul educațional și cel cultural. Asta nu înseamnă altceva decât o legătură mai strânsă între statele noastre”, a spus Pavel Filip.

 

Odată cu intrarea în vigoare a acordului, cetățenii din ambele țări, care călătoresc ocazional în statul vecin, vor avea  acces la serviciile de roaming pentru apeluri și SMS la tarife naționale, iar tariful pentru navigarea pe internet va fi micșorat etapizat până în anul 2022, conform procedurilor stabilite la nivel european.

 

„Chiar astăzi am avut o discuție cu prim-ministrul României, dna Dăncilă și ea își dorește același lucru. Poate reușim chiar în ședința comună a Guvernelor din Republica Moldova și România, care urmează să aibă loc pe data de 22 noiembrie la București, să semnăm acest acord”, a precizat premierul Pavel Filip.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30