icon

Ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control

16-06-2022 17:22
422

La 16 iunie 2022 la Bender Comisia Unificată de Control și-a continuat lucrările întrerupte joia trecută. Atunci delegații din stânga Nistrului au părăsit ședința pentru a împiedica o eventuală decizie în problema posturilor și militarilor înarmați instalați unilateral în Zona de Securitate.

 

Delegația Republicii Moldova își menține poziția fermă că posturile trebuie eliminate, iar pentru a depăși barierele apărute în cadrul dezbaterilor pe marginea subiectului în cauză, a înaintat noi propuneri menite să contribuie la adoptarea unei decizii constructive în acest sens.

 

Neinteresați în deblocarea situației, membrii delegației regiunii transnistrene și-au păstrat retorica provocatoare, au lansat învinuiri aberante în adresa reprezentanților Chișinăului și au afirmat că vor continua să realizeze în Zona de Securitate măsuri necoordonate cu Comisia Unificată de Control.

 

Pentru a combate tentativele exponenților Tiraspolului de a distorsiona activitatea Comandamentului Militar Întrunit, Delegația Republicii Moldova a înaintat o adresare către ceilalți participanți ai Comisiei. Documentul demască denaturarea premeditată de către componenta transnistreană a acțiunilor întreprinse în cadrul Comandamentului Militar Întrunit în legătură cu incidentul produs la 5 iunie curent în localitatea Vladimirovca. Atunci Tiraspolul anunțase despre un așa-zis „atac” cu drona asupra unei unități militare de-a sa, însă a nu a solicitat imediat deplasarea la fața locului a militarilor din Forțele Mixte de Menținere a Păcii, dar nici nu a admis echipa de monitorizare a Misiunii OSCE.

 

Pe durata ședinței nu au fost aprobate decizii, discuțiile fiind transferate pentru săptămâna următoare.

 

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

Agenda publică

Iunie 2022

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30