icon

Serviciul guvernamental de livrare a documentelor, lansat oficial

28-07-2022 19:37
522

Agenția de Guvernare Electronică a lansat Serviciul guvernamental de livrare a documentelor MDelivery, la data de 28 iulie 2022, sub egida Viceprim-ministrului pentru digitalizare, Iurie Țurcanu.

 

La eveniment au participat Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, conducători ai instituțiilor publice, reprezentanți ai sectorului privat și asociativ, parteneri de dezvoltare și reprezentanți ai diaspora.

 

În mesajul său de salut Prim-ministra a menționat: „Atunci când există voința politică, profesioniști care se preocupă de binele cetățenilor și când există interes din partea sectorului privat - aceste forțe se pot uni și obține lucruri frumoase, precum crearea serviciul MDelivery, pe care îl lansăm astăzi. Acum, în toată țara și peste hotare, cetățenii Republicii Moldova vor putea opta pentru livrarea actelor la domiciliu. Îi îndemn pe toți să acceseze MDelivery și să vină cu un feedback care ne va ajuta să perfecționăm în continuare acest serviciu”.  

 

Sistemul informațional MDelivery este un produs nou de guvernanță electronică, ce asigură conexiunea celor trei subiecți: prestatorul serviciului public, în calitate de expeditor beneficiarul serviciului public, în calitate de destinatar al livrării și furnizorul de servicii poștale (curier), care interacționează între ei în vederea livrării documentelor emise de autoritățile publice pe adresa beneficiarului.

 

„MDelivery se înscrie perfect în conceptul cetățeanului digital, care este, de fapt, un om liber, care nu este constrâns de un loc geografic, sau de un anumit timp pentru a interacționa cu statul, poate să acceseze servicii publice de pe orice meridian. Iar începând de astăzi, poate fi oriunde, dar primi serviciile chiar la ușă”, a menționat Iurie Țurcanu, Vice-prim ministru pentru digitalizare.

 

Prin intermediul Serviciului guvernamental de livrare, persoanele fizice și juridice pot solicita livrarea mai multor tipuri de documente între care pașapoarte, extrase din Registrul de stat al unităților de drept, iar în curând vor fi disponibile pentru livrare caziere, cartele tahografice și alte acte.

 

Serviciul MDelivery a fost creat de Agenția de Guvernare Electronică în cadrul  Proiectului Modernizarea Serviciilor Guvernamentale (MGSP), implementat cu suportul partenerului strategic Grupul Banca Mondială.

 

„Îndemnăm toate instituțiile de stat din Republica Moldova spre transformarea digitală. Indiferent câte platforme vom crea pentru a facilita accesul la serviciile de stat, este important un lucru ca aceste servicii să fie livrate cetățenilor într-un mod mai eficient, mai ieftin și mai rapid”, a afirmat Inguna Dobraja, Directoare a reprezentanței Băncii Mondiale în Republica Moldova.

 

După ce a parcurs cu succes perioada de testare, Serviciul MDelivery este disponibil la adresa mdelivery.gov.md începând de astăzi pentru publicul larg, dar și în toate Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice, iar cei cinci furnizori de livrare (companii de curierat) sunt pregătiți să livreze în siguranță, din mână în mână, sub semnătură, la ușa beneficiarului, atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în peste 200 de țări ale lumii.

 

„E-guvernare înseamnă guvernarea eficientă, folosirea serviciilor informaționale în folosul public, înseamnă guvernare participativă și transparentă, înseamnă servicii publice online, servicii publice calitative la fiecare etapă de prestare a acestora. MDelivery completează acea suită de servicii electronice pe care astăzi le reutilizăm ca să configurăm și să construim servicii publice electronice accesibile și la îndemâna oricărui cetățean”, a menționat Olga Tumuruc, directoarea Agenției de Guvernare Electronică.  

 

Crearea Serviciului MDelivery a fost dictată de necesitatea dezvoltării unui mecanism guvernamental sigur de livrare fizică a documentelor, în scopul reducerii aglomerației la ghișee și evitarea formării rândurilor la solicitarea și ridicarea rezultatelor serviciilor publice, dar și pentru a oferi cetățenilor din diaspora mai multe oportunități de interacțiune la distanță și căi de acces la serviciile prestate de autoritățile din Republica Moldova.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31