icon

Vizită de lucru la barajul lacului de acumulare Ghidighici

09-12-2015 13:33
1,924

Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a efectuat astăzi o vizită de documentare la barajul de protecție a lacului de acumulare Ghidighici, în legătură cu o sesizare a Serviciului de Informaţii şi Securitate, conform căreia ar putea avea loc inundaţii din cauza stării deplorabile în care se află construcţia.

 

Premierul interimar a fost însoţit de reprezentanţi ai ministerelor Afacerilor Interne, Mediului, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, ai Agenţiei „Apele Moldovei” și ai Administrației publice locale.

 

Gheorghe Brega a inspectat construcția hidrotehnică, fiind informat despre starea actuală a barajului de protecţie. Raportorii au precizat că, la momentul de faţă, sistemul de ecluze se află într-o stare relativ bună şi are capacitatea de a preveni riscul de inundaţii, doar că este nevoie ca barajul să fie consolidat.

 

Şeful interimar al Executivului a subliniat importanța strategică a obiectului inspectat şi a menţionat că va propune discutarea acestui subiect în cadrul Consiliului Suprem de Securitate. „Vom discuta ca barajul să fie păzit de instituţii abilitate, cum ar fi armata sau o structură specializată”, a spus Gheorghe Brega.

 

Prim-ministrul interimar a precizat pentru presă că, odată cu trecerea lacului în gestiunea Agenţiei „Apele Moldovei” și începerea lucrărilor de consolidare a barajului, pericolul de inundații este scăzut. „Pentru a începe lucrările de consolidare a construcţiei au fost alocate 2,6 milioane de lei”, a spus Gheorghe Brega.

 

Barajul lacului Ghidighici a fost construit în anul 1963 și reține unul dintre cele mai mari lacuri din țară cu o suprafaţă de 740 de hectare. În cazul avarierii sau distrugerii digului există pericolul de inundaţii în municipiul Chișinău şi raionul Anenii Noi.

Agenda publică

Octombrie 2024

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31