La Vadul lui Vodă se desfășoară ce-a de-a 3-a etapă a atelierelor de lucru referitoare la modul de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, cu implicarea reprezentanților mass-media

În continuarea activităților lansate pe 13 și pe 14 august curent, în orașele Chișinău și Comrat, în perioada 15-17 august 2018, la Vadul lui Vodă, în incinta stațiunii ,,Vatra” se desfășoară lucrările unor noi ateliere de lucru menite să dezbată subiecte actuale legate de punerea în aplicare a Programului și a Planului Național de Acțiuni (PNA) privind implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea.

 

Spre deosebire de seminarele anterioare care au avut ca audiență funcționarii responsabili în domeniu din cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, inclusiv din localitățile unității teritoriale autonome Găgăuzia, atelierele de lucru din or.Vadul lui Vodă se focusează pe activități de instruire și de familiarizare a reprezentanților mass-media cu aspectele de gen în domeniul de pace și securitate (la nivel național și internațional), de consolidare a capacităților profesionale și de creare a punților de comunicare între instituțiile guvernamentale și organizațiile societății civile.

 

În cadrul atelierelor de lucru participanții au discutat aspecte specifice segmentului media, precum ar fi: rolul jurnaliștilor în promovarea implementării agendei Femei, Pace și Securitate în Republica Moldova, aportul ”social media” în realizarea acestei agende, modalități de creare a știrilor pe subiecte de acest gen, dezvoltarea unei strategii de comunicare pentru îndeplinirea efectivă a PNA 2018-2021, efectuarea exercițiilor de analiză a unor studii de caz din ediții de ziar/revistă și generarea unor concluzii/recomandări în grupuri de lucru.

 

La modulul cu genericul ,,Implementarea agendei Femei, Pace și Securitate” calitatea de vorbitor și de expert guvernamental a revenit reprezentantului Biroului politici de reintegrare, care a reflectat rolul și progresele marcate de birou în procesul de promovare la nivel național a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU din 31 octombrie 2000, a concretizat specificul gestionării aspectelor de resort în conexiune cu tematica transnistreană, precum și a răspuns la întrebările și comentariile formulate de audiență.