Cu drag de primăvară: tradiții și folclor
În ajunul sărbătorilor de primăvară, Biroul politici de reintegrare, în colaborare cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, au pregătit o adevărată surpriză elevilor din instituțiile de învățământ cu predare în limba română din stânga Nistrului, organizând astăzi, în incinta Muzeului o activitate cultural-educativă etnofolclorică.
Evenimentul a întrunit peste 50 de copii și a fost dedicat sărbătorilor de primăvară, care poartă însemne valorice moștenite din moși-strămoși prin care se consolidează tezaurul națiunii, care sunt cunoscute și respectate până astăzi.
În cuvântul de salut adresat celor prezenți, șeful Biroului domnul Marian Gherman, a evidențiat importanța sărbătorilor tradiționale ale primăverii, semnificația acestora în cultura şi folclorul țării noastre.
Programul cultural-educativ a fost deschis cu atelierul “Povestea firului de lână”, destinat tinerei generații în scopul familiarizării cu ocupațiile strămoșilor, în vederea creării unui spirit, cât și dezvoltarea cultului de mândrie națională. În cadrul atelierului elevilor le-au fost prezentate tradițiile străvechi de la confecționarea firului de lână până la țesutul scoarțelor la ,,război”.
De asemenea, în cadrul programului etnofolcloric au fost făcute prezentări despre obiceiuri şi tradiții străvechi de Dragobete, istoria şi semnificația Mărțișorului, tradițiile populare legate de aceste sărbători din diferite zone ale Republicii Moldova. Cu această ocazie elevii au participat la confecționarea mărțișoarelor.
Deoarece tot mai puțini oameni cunosc că mărțișorul, conform obiceiului străbun, se poartă la încheietura mâinii și la gât, elevilor le-a fost demonstrată tradiția veche de purtare a mărțișorului.
În continuare, programul artistic a inclus un recital folcloric prezentat de Ansamblul „Datina”din s. Hârbovăț, r. Anenii Noi, conducător artistic doamna Tatiana Bâtca. Ansamblul a creat o atmosferă excepțională de sărbătoare prin melodii populare moldovenești și repertoriul lor deosebit.
Important de menționat că din Ansamblul „Datina” fac parte elevii din s. Hârbovăț, r. Anenii Noi, ceea ce a oferit o bună oportunitate pentru copiii de pe ambele maluri ale Nistrului de a comunica, de a face schimb de impresii și de a stabili relații bune de prietenie. La finele evenimentului copiii au avut parte de o excursie prin Muzeu.
Precizăm că, asemenea eveniment de anvergură a fost organizat de către Biroul politici de reintegrare în premieră, contribuind astfel la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului şi valorificarea tradițiilor şi obiceiurilor naționale.