Mesaj de condoleanțe
Am aflat cu tristețe despre încetarea din viaţă, în data de 16 octombie 2021, a Reprezentantului Special al Ucrainei în cadrul negocierilor pentru reglementarea transnistreană, Viktor Kryzhanivsky.
În decursul carierei sale diplomatice Viktor Kryzhanivsky a folosit pe deplin experiența sa pentru a contribui la avansarea procesului de negocieri şi la promovarea unui dialog constructiv, transparent şi deschis.
Apreciem foarte mult eforturile și experiența de succes care au fost dobândite în perioada multor ani de interacțiune cu Viktor Kryzhanivsky.
A fost deosebit de apreciat pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru perseverența cu care a promovat şi apărat interesele bilaterale dintre Ucraina și Republica Moldova. S-a bucurat de multă stimă şi prietenie la Chișinău, în rândul colegilor lui, care i-au preţuit întotdeauna firea deschisă şi amabilitatea.
Adresăm familiei cele mai sincere condoleanţe.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Vlad Kulminski
Echipa Biroului politici de reintegrare din cadrul Cancelariei de Stat