Întrevederea Viceprim-ministrului Oleg Serebrian cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut astăzi o întrevedere cu noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D.Logsdon.
Vicepremierul Oleg Serebrian a trecut în revistă situația actuală în dialogul dintre Chișinău și Tiraspol și prioritățile curente în promovarea politicilor de reintegrare a țării, menționând deschiderea totală a autorităților Republicii Moldova de a identifica soluții viabile la problemele primordiale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și de a menține o dinamică constructivă în cadrul tuturor formatelor de dialog existente.
Oficialii au discutat despre situația curentă din Republica Moldova și cea regională, precum și despre necesitatea sporirii în continuare a diverselor dimensiuni de cooperare dintre cele două state.
Vicepremierul a mulțumit Statelor Unite pentru sprijinul oferit în consolidarea proceselor democratice din Republica Moldova, pentru susținerea acordată în realizarea proiectelor de dezvoltare regională și de modernizare a țării.