Întrevederea Viceprim-ministrului pentru reintegrare Vasilii Șova cu Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova Dušan Dacho

Viceprim-ministrul Vasilii Șova a avut astăzi, 29 iulie 2019, o întrevedere cu Ambasadorul Slovaciei în Republica Moldova Dušan Dacho (pe durata anului 2019 Slovacia deține Președinția în exercițiu la OSCE).

 

În cadrul dialogului, Viceprim-ministrul a punctat pozițiile Chișinăului pe mai multe subiecte, menționând aspectele abordate în cadrul discuțiilor cu mediatorii și observatorii în cadrul formatului de negocieri „5+2”, vizita cărora a avut loc în Republica Moldova pe 12 iulie 2019, precum și cele discutate în cadrul ultimei ședințe de lucru la nivelul reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, desfășurată la 24 iulie 2019 la sediul Misiunii OSCE din or.Chișinău.

 

Un subiect aparte, a ținut de problema liberei circulații a persoanelor atât în direcția localităților de pe malul drept cât și spre malul stâng al Nistrului, fiind reiterat mesajul privind necesitatea asigurării unui regim de circulație nestingherit între ambele maluri.

 

Discuțiile pe marginea ultimelor evoluții în procesul de negocieri au vizat și organizarea activității Conferinței permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negociere pentru reglementarea transnistreană (formatul de negocieri „5+2”), fiind menționat faptul că următoarea rundă oficială în acest format urmează să aibă loc în perioada 7-8 octombrie curent în or. Bratislava, Slovacia.

 

Ambasadorul a exprimat deschidere întru acordarea suportului necesar direcționat spre promovarea măsurilor de consolidare a încrederii și sprijinirea procesului de reglementare transnistreană.