Mesaj cu ocazia Zilei Copilului

„Toți oamenii mari au fost mai întâi copii, dar puțini dintre ei își mai aduc aminte”, afirmă Antoine de Saint Exupery.

 

Data de 1 iunie, Ziua Copilului, este un bun prilej să ne gândim la aceasta și să ne reamintim de faptul că copii sunt adevăratul motiv care ne face să râdem, zâmbim, un generator continuu de emoții și viață.

 

E de responasbilitatea maturilor să păstreze în aceste clipe memorabile, acceptare și prietenie, pentru că ele învață copiii să găsească iubirea pretutindeni.

 

Biroul politici de reintegrare la rândul său, este de mai mulți ani preocupat de copiii din regiunea transnistreană și Zona de Securitate, exemple în acest sens fiind multiplele proiecte în sumă de milioane de lei acordate pe parcursul mai multor ani din Programul activităților de reintegrare a țării, unde beneficiarii direcți sunt copiii, inclusiv din cele 8 școli cu predare în limba română.

 

Aflându-ne anul acesta cu toții într-o situație diferită de alți ani, totuși cu gânduri calde ne reamintim evenimentele precum vizita copiilor de la gimnaziul de tip orfelinat la muzeu, ori evenimentele de donare a cărților pentru bibliotecile celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română, concursul de desene, vizită la cinema, și alte activități organizate de Birou.

 

Dragi copii, păstraţi mereu copilăria în suflet, ca o rază de lumină și viaţa voastră va fi mult mai frumoasă, iar Biroul politici de reintegrare, va avea contribuția sa în acest sens.

 

La mulţi ani de Ziua Copilului!