Potențiale proiecte de asistență umanitară au fost consultate cu directoarea de țară a Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU în Republica Moldova

Fondurile de asistență disponibile și potențiale proiecte pentru a fi implementate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv cu acoperirea raioanelor de est ale țării, au fost discutate în cadrul unei întrevederi de lucru dintre șeful Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani și directoarea de țară a Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU în Republica Moldova, doamna Katrien Ghoos.
În particular, au fost vizate proiectele de acordare a ajutoarelor umanitare refugiaților temporar acomodați pe teritoriul Republicii Moldova, precum și intervenția cu măsuri de protecție în privința grupurilor vulnerabile sau a persoanelor afectate de situații de criză.
A fost reiterată necesitatea coordonării cu vicepremierul pentru reintegrare și cu Biroul politici de reintegrare a activităților și a contactelor stabilite în perimetrul regiunii transnistrene a Republicii Moldova.