Șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani, în dialog cu un grup de studenți din Estonia și Republica Moldova

Biroul politici de reintegrare

Joi, 6 februarie 2025, șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani, a purtat o discuție interactivă cu un grup de studenți ai Universității din Tartu, reprezentanți ai Societății pentru Relații Internaționale, Republica Estonia, și ai Facultății de Relații Internaționale și Științe Politice și Administrative de la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul întâlnirii, Alin Gvidiani a făcut o expunere largă a rolului și activității Biroului, cu accent pe prioritățile curente ale politicilor de reintegrare a țării, platformele de dialog între Chișinău și Tiraspol în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, precum și politicile autorităților naționale de restabilire a spațiilor unice în domeniile economic, social, educațional, etc.

A fost evocat rolul important al partenerilor internaționali, în special al Uniunii Europene (UE) care contribuie semnificativ la sprijinirea Republicii Moldova, prin finanțarea programelor sectoriale, susținerea reformelor structurale asumate de Chișinău, oferirea diferitor forme de asistență pentru a se avansa în procesul de reglementare pașnică, finală și durabilă a dosarului transnistrean, astfel încât ambele maluri ale Nistrului să se integreze armonios în sistemul de valori ale UE.

Șeful Biroului a răspuns la întrebările adresate privind viitorul procesului de reintegrare, perspectivele economice ale regiunii, provocările legate de securitatea regională și de respectarea drepturilor omului în raioanele de est ale țării, clarificând eforturile pe care le întreprind autoritățile Republicii Moldova pentru asigurarea stabilității și securității în regiune.

La finalul discuției, Alin Gvidiani le-a adresat mulțumiri studenților din Estonia și Republica Moldova pentru interesul demonstrat față de problematica transnistreană, dorindu-le succes în procesul de studii, cercetare și în viitoarea lor carieră profesională.