Secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, în discuții cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone
Perspectivele de extindere a cooperării bilaterale, cu accent pe realizarea proiectelor de dezvoltare, și sprijinul părții italiene pentru parcursul european al Republicii Moldova au fost subiectele discutate la întrevederea Secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone.
Oficialii au reconfirmat caracterul solid al relației dintre Republica Moldova și Italia, construită pe încredere, sprijin reciproc și rezultate concrete. Acordul de protecție socială, semnat în anul 2024, a fost evidențiat drept un moment de referință în cooperarea bilaterală și o dovadă a angajamentului comun pentru protejarea drepturilor cetățenilor.
Secretarul general a subliniat importanța consolidării cooperării în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv pe capitolul ce vizează politica socială și ocuparea forței de muncă. Discuțiile au vizat și oportunitățile de aprofundare a cooperării în cadrul implementării Planului de creștere pentru Moldova, inclusiv prin implicarea companiilor italiene în proiectele de dezvoltare în țara noastră.
La rândul său, Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, a reafirmat susținerea deplină a țării sale pentru agenda europeană a Republicii Moldova, accentuând disponibilitatea părții italiene de a oferi expertiză în implementarea reformelor cheie.