Declarațiile de presă susținute de prim-ministrul Dorin Recean, privind realizarea proiectelor de infrastructură

1

Am promis că vom investi în infrastructură și în drumuri europene în toată țara. Cu grijă pentru toți cetățenii Republicii Moldova, alocăm, în acest an, un buget fără precedent pentru drumurile din Moldova. Un buget prin care în anul 2025 vom construi și moderniza peste 600 de kilometri de drumuri locale și regionale. 3,2 miliarde de lei vor fi investiți, în total, doar în acest an pentru reabilitarea, reconstrucția și întreținerea drumurilor și podurilor. Din acești bani:

  • 2,7 miliarde de lei prin Fondul Rutier pentru drumuri regionale
  • 500 de milioane de lei au fost incluse suplimentar în Bugetul PLUS pentru drumuri locale.

Este cea mai mare sumă de bani alocată vreodată în Republica Moldova pentru infrastructura rutieră într-un singur an. Suplimentar la acest buget, avem deja începute proiecte mari de reabilitare a drumurilor, finanțate cu sprijinul partenerilor internaționali, cum ar fi șantierele de pe traseele Soroca-Otaci, Hîncești - Leușeni și Hîncești - Leova - Cantemir, dar și centurile de ocolire ale localităților Vulcănești și Slobozia Mare. 

În ultimii 3 ani, guvernarea PAS a investit enorm în îmbunătățirea calității drumurilor. Am renovat 766 de km de drumuri - de 3 ori mai mult decât în precedenții 10 ani. 

Toți ne dorim drumuri sigure și europene. Tocmai de aceea, în acest an am suplimentat Fondul rutier cu 1 miliard de lei. Acum, din suma totală de 2,7 miliarde vom repara peste 260 de kilometri de drumuri regionale care fac legătura între raioane.

Vor fi reabilitate porțiuni de drumuri în 31 de unități administrative, inclusiv la Chișinău, unde vom reconstrui 6 kilometri între Brăila și Băcioi, segment important care va ajuta la tranzitul mărfurilor pe ocolirea sudică a capitalei.

Majoritatea acestor drumuri nu au fost reparate niciodată de la independență și majoritatea dintre ele nu au avut niciodată îmbrăcăminte asfaltică.  

Anumite sectoare de drum regional sunt deja în lucru sau aproape de finalizare. De exemplu, drumul de la Bulboaca spre Hîrbovăț, drumul Sîngerei - Rădoaia, care se asfaltează în premieră, drumul Colibași - Vulcănești sau segmentele de drum de la Leova spre Leușeni. Chiar azi, locuitorii din aceste regiuni se bucură de drum european.

Știm cu toții cât de important este drumul calitativ, atât pentru ambulanțe, pompieri, polițiști, dar și pentru mașinile fiecăruia dintre noi. Și știm cât de mulți bani trebuie pentru a renova un drum, prea mulți pentru bugetele locale. De ani de zile, comunitățile locale cer reabilitarea acestor drumuri. Tocmai de aceea, este importantă investiția enormă pe care o facem în acest an în drumurile regionale care leagă comunitățile noastre. 

De exemplu, 5 kilometri de drum din apropierea satului Slobozia Mare, cunoscut de fiecare șofer care în ultimii ani a traversat vama de la Giurgiulești, 3 kilometri de la Lozova spre Magistrala M1, Chișinău - Leușeni. Drum care trece prin pădure și oferă o alternativă mai bună celor din Strășeni și Călărași care vor să meargă în România pe la Leușeni. Vom avea încă 5 kilometri de drum de asfalt care să contribuie la valorificarea potențialului turistic al zonei Vadul lui Rașcov de pe Nistru în Șoldănești. 

Toate aceste proiecte trebuie realizate în acest an. Este un volum mare de muncă. Toate instituțiile responsabile vor monitoriza calitatea și ritmul efectuării lucrărilor. Companiile contractate vor trebui să se mobilizeze și să respecte toate termenele. 

Pe lângă aceste 2,7 miliarde de lei din Fondul Rutier, așa cum am anunțat anterior, am mai oferit prin Bugetul +PLUS încă 500 de milioane de lei pentru drumuri locale. Mă bucur să știu că apelul nostru a stârnit un interes major și 579 de primării din toată țară au propus proiecte concrete de reparație a unui drum important din localitate. 

Investind în drumurile țării, contribuim inclusiv la dezvoltarea economiei și la crearea de noi locuri de muncă. Un drum european înseamnă siguranță și confort pentru călători și șoferi. 

Dragi cetățeni,

Avem multe drumuri de reparat, avem drumuri noi - foarte importante - de făcut de la zero, ca de exemplu autostrada Iași–Ungheni-Chișinău. Până la sfârșitul acestui an, va fi gata studiul de prefezabilitate pentru segmentul Chișinău-Ungheni. 

Realitatea ultimilor 30 de ani ne arată că singuri ne mai trebuie jumătate de secol ca să facem toate drumurile. Aderarea la Uniunea Europeană ne oferă, pe de altă parte, fonduri de dezvoltare în timp scurt, așa cum vedem că se fac drumurile în statele europene. Viitorul satelor și orașelor noastre este pe o singură cale: să devenim membri ai UE. Vom continua să investim în infrastructură, să căutăm resurse financiare pentru a transforma Moldova într-un șantier de lucru și dezvoltare. Pentru că doar cu grijă pentru localități și oameni, Moldova Poate.