Prezentarea Acordului pentru Planul de Creștere a Moldovei, în plenul Parlamenului, de către prim-ministrul Dorin Recean
Domnule Președinte,
Stimați deputați,
Dragi cetățeni,
Guvernul propune spre ratificare Acordul pentru Planul de Creștere a Moldovei - un ajutor financiar fără precedent, oferit de Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea țării și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
Acordul, semnat la 9 mai 2025, între Republica Moldova și Uniunea Europeană, confirmă încrederea pe care partenerii europeni o au în cetățenii Republicii Moldova. Suntem priviți ca un stat pregătit să devină membru cu drepturi depline în marea familie europeană. Este pentru prima dată când Republica Moldova va face atâtea investiții într-un timp atât de scurt, fapt posibil doar datorită UE și prietenilor noștri. Asta înseamnă aderarea la UE - noi DEJA devenim stat european, nu doar geografic.
Prin Planul de creștere, Republica Moldova va beneficia de un pachet financiar de 1,9 miliarde de euro:
400 de milioane de euro granturi - ajutor gratuit din partea UE, bani care nu trebuie returnați.
1,5 miliarde de euro împrumuturi în condiții avantajoase. Acest împrumut se ia la rate foarte avantajoase, iar perioada în care trebuie întors este foarte mare - de 40 de ani. Iar primii 10 ani este o perioadă de grație, în care nu trebuie să întoarcem nimic din împrumut.
Cei care critică și spun minciuni despre acest pachet de stimulare a economiei Republicii Moldova nu vor, de fapt, ca Moldova să primească investiții reale pentru dezvoltare. Vor să țină cetățenii în zona gri a sărăciei. Mai ales că noi avem printre cele mai mici datorii publice din toată Europa. Noi vrem să dezvoltăm Moldova acum și să o facem corect. Drumul nostru este clar: mai multe locuri de muncă, salarii mai bune și servicii publice moderne.
Planul de Creștere are două componente-cheie: reformele și investițiile.
Agenda de Reformă cuprinde 153 de măsuri concrete, structurate în 7 domenii esențiale:
dezvoltarea afacerilor și sprijinirea agriculturii moderne,
drumuri mai bune, rețele digitale rapide și accesibile,
o administrație fiscală eficientă și transparentă,
servicii publice mai bune în educație, sănătate și asistență socială,
protecția mediului și dezvoltarea energiilor regenerabile,
siguranță energetică și investiții în infrastructura critică,
combaterea corupției și consolidarea justiției, adică a statului de drept.
Reformele nu sunt o condiție impusă, ci un pas necesar pentru ca statul să funcționeze mai bine și să ofere rezultate reale oamenilor. Și asta este foarte important - banii vin pentru Moldova atât timp cât respectăm aceste standarde, respectăm valori, precum buna guvernare, statul de drept, instituții eficiente și eliminăm corupția.
Cea de-a doua componentă a Planului – investițiile - înseamnă proiecte concrete, care vor avea un impact direct în viața de zi cu zi a oamenilor. Printre ele:
Construcția drumului autostradă Chișinău-Ungheni, pentru interconectarea în rețeaua de autostrăzi europene prin România.
Construcția a încă 2 linii electrice de interconectare de tensiune înaltă în rețeaua europeană.
Modernizarea căii ferate și a nodurilor logistice, atât pentru transportul de pasageri, dar, mai ales, pentru transportul mărfurilor.
Construcția a 2 spitale regionale moderne la Bălți și Cahul.
Modernizarea infrastructurii de apă canalizare și drumuri în localități.
Subvenții pentru industrializarea și modernizarea agriculturii.
Construcția platformelor industriale pentru atragerea investițiilor în industria constructoare de mașini, electronică, farmaceutică și alte domenii cu locuri de muncă cu valoare adăugată înaltă .
Eficientizarea energetică a clădirilor publice și private.
Și lista este lungă. În esență, transformăm țara. În rezultatul investițiilor din această facilitate și din fondurile de pre-aderare, care vor veni din anul 2028, vom avea condiții europene de viață ca și într-o țară europeană: drumuri, infrastructură, locuri de muncă bine plătite, grădinițe, școli, spitale moderne - așa cum sunt în Republica Cehă, în Italia, în Slovenia, în Germania, în România.
Reamintesc că recent Guvernul și Parlamentul au aprobat Bugetul+ prin care am oferit:
Ajutorul de Paște, prin care toate familiile cu copii de până la 5 ani au primit câte 1.500 de lei pentru fiecare copil; familiile cu copii cu dizabilități – câte 5.000 de lei; iar familiile cu adulți cu dizabilități severe – tot câte 5.000 de lei. Peste 230 000 de persoane deja au beneficiat de acest ajutor.
Modernizarea cantinelor, așa încât să fim gata să oferim, la inițiativa președintei Sandu, de la 1 septembrie 2025, alimentația gratuită nu doar elevilor din clasele primare, ci și din gimnazii
Reabilitarea și extinderea pădurilor – pentru a lăsa o țară mai verde și mai sănătoasă generațiilor viitoare.
Sisteme moderne de irigație pentru fermieri – ca să avem o agricultură modernă și rezistentă la secetă.
Sprijin pentru tineri și antreprenori – inclusiv prin subvenții pentru angajarea tinerilor la primul lor loc de muncă în țară.
Toate aceste proiecte nu doar modernizează țara, ci și pregătesc economia și administrația publică locală și centrală pentru integrarea în Uniunea Europeană și pentru absorbția fondurilor europene de preaderare din următorul buget al UE 2028–2034.
Stimați deputați,
Dragi cetățeni,
Aceste investiții nu pot fi realizate necondiționat. Avem datoria în fața cetățenilor să modernizăm instituțiile statului pentru a asigura cheltuirea transparentă și sustenabilă a banilor oferiți generos de către partenerii noștri. De aceea, acordul prevede clar: fiecare tranșă de finanțare este legată de realizarea reformelor. Acesta este un parteneriat bazat pe încredere și responsabilitate, dar și pe rezultate. Planul de creștere a Moldovei nu este doar un proiect al Guvernului, este un efort comun, al întregii țări.
Ratificarea acestui acord nu este un gest formal, ci un angajament ferm asumat în fața cetățenilor: Republica Moldova merge decis și ireversibil pe calea europeană, prin reforme, prin muncă și prin seriozitate.
Dragi cetățeni,
Planul de creștere a Moldovei este despre a trăi în bunăstare aici, acasă. Despre a nu mai aștepta ani de zile pentru ca viața să se îmbunătățească. Despre spitale dotate, școli moderne, drumuri sigure și salarii decente.
Uniunea Europeană ne oferă un ajutor financiar fără precedent, dar succesul depinde de fiecare dintre noi. De felul în care muncim, construim și păstrăm unitatea. Acest acord ne pregătește pentru aderare, dar și pentru un trai european acum, nu peste 20 sau 50 de ani.
Când avem grijă de țara noastră, de oamenii noștri, Moldova poate!
Vă mulțumesc.