Comisia Unificată de Control îşi continuă activitatea de lucru

Pe 20 aprilie 2017, în or. Bender s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), condusă de delegaţia Federației Ruse.

 

În cadrul ședinței au fost abordate 6 subiecte, printre care: audierea raportului săptămânal privind situaţia din Zona de Securitate (ZS), înaintarea şi identificarea propunerilor în vederea depășirii problemelor existente, luarea deciziilor privind unele rapoarte care nu au fost primite pe o perioadă îndelungată de timp, legate de examinarea situaţiei posturilor amplasate în Zona de Securitate și ameliorarea mecanismului de menţinere a ordinii de drept.

 

De asemenea, a fost abordat în discuţii incidentul produs la 05 decembrie 2012 în Sectorul Sud al Zonei de Securitate legat de instalarea nelegitimă a aşa-numitului post de control lângă trecerea cu bac-ul, amplasat în apropierea localităţii Slobozia, precum şi situaţia postului ilegal din vecinătatea localităţii Zagornoie, etc.

 

Majoritatea subiectelor au fost transferate pentru următoarea ședință, care se va desfășura pe 27 aprilie 2017.

 

Totodată, informăm că la 25 aprilie curent, copreşedinţii CUC, reprezentanţii Ucrainei şi ai Misiunii OSCE în Moldova s-au întrunit în cadrul unei şedinţe unde au discutat necesitatea elaborării unui mecanism de monitorizare a situaţiei în Zona de Securitate

 

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control