Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control are un nou expert

La 1 februarie curent, în or. Bender, Comisia Unificată de Control s-a întrunit într-o şedinţă condusă de delegaţia Republicii Moldova.

 

În cadrul ședinței, la propunerea delegației Chișinăului, Comisia l-a confirmat în calitate de expert cu statut permanent pe domnul Ion Stăvilă, Ambasador cu Misiuni Speciale, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

 

Concomitent Comisia a audiat și a aprobat raportul săptămânal privind situația din Zona de Securitate, prezentat de Comandamentul Militar Întrunit. 

 

Conducătorul delegaţiei Federaţiei Ruse, Ilia Uvarov a informat componentele Comisiei Unificate de Control cu privire la necesitatea consultărilor suplimentare pe marginea subiectului legat de redeschiderea, la 18 noiembrie 2017, a podului din preajma satelor Gura Bâcului și Bâcioc.   

 

Următoarea şedinţă a Comisiei Unificate de Control va avea loc pe data de 8 februarie 2018.

 

 

Delegația Republicii Moldova

în Comisia Unificată de Control