Delegaţia transnistreană în Comisia Unificată de Control continuă să se manifeste prin abordări neconstructive
La şedinţa Comisiei Unificate de Control (CUC) din 01 octombrie 2015 a fost prezentat noul reprezentant al Misiunii OSCE în Comisie dl Normark Per.
În cadrul discutării aspectelor organizatorice, copreşedintele delegaţiei Federaţiei Ruse a înaintat repetat spre aprobare candidatura unui nou membru al componentei ruse în CUC. O primă tentativă în acest sens a fost făcută şi la şedinţa Comisiei din 24 septembrie 2015. La rândul său, delegaţia moldovenească a reiterat obligativitatea respectării procedurilor de notificare şi coordonare prealabilă, convenite anterior, şi a menţionat despre necesitatea examinării suplimentare a candidaturii înaintate de către autorităţile competente ale Republicii Moldova, după care urmează a fi luată o decizie.
Conform agendei anterior aprobate, delegaţia moldovenească a repus în discuţie subiectul liberei circulaţii, blocat de mai bine de 16 luni de către partea transnistreană, care invocă diferite pretexte şi condiţionări artificiale. Reprezentanţii Tiraspolului şi de această dată s-au manifestat prin poziţii destabilizatoare şi interpretări eronate, demonstrând expres nedorinţa de a aborda subiectul în cauză.
Totodată, delegaţia Republicii Moldova a intervenit către componenta transnistreană cu apelul de a renunţa la practicile de dezinformare şi manipulare mediatică în privinţa activităţilor desfăşurate în cadrul Comisiei, evenimentelor ce au loc în Zona de Securitate, acţiunile unilaterale la care se dedau reprezentanţii structurilor de forţă din regiunea transnistreană şi a îndemnat partea transnistreană să revină în albia normalităţii şi a dialogului constructiv.
Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control