Împărtăşirea experienței Georgiei în implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea

În perioada 14 – 17 mai 2018, funcționarii Biroului politici de reintegrare, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi ai mediului asociativ, precum şi colegi din instituţiile de forţă ale Ucrainei, participă în cadrul unei vizite de studiu în Georgia cu privire la Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, organizată de UN Women Moldova.

 

Vizita de studiu este organizată având drept scop asimilarea bunelor practici în realizarea Programelor naționale privind implementarea Rezoluției CS al ONU 1325, document transpus în Programul național de implementare a acesteia pentru anii 2018-2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.259 din 28 martie 2018.

 

Astfel,  participanții la această vizită au posibilitatea de a-și perfecționa cunoștințele şi de a efectua un schimb reciproc de experiență şi bune practici privitor la reformele implementate în contextul aplicării Planului de acţiuni privind Rezoluția 1325, coordonarea instituțională, formele de raportare, inițiativele legate de necesitățile şi prioritățile femeilor afectate de conflict, promovarea unei culturi anti-discriminatorii, strategia politicilor gender etc.

 

O atenţie deosebită este acordată egalității de gen şi respectării drepturilor omului, inclusiv drepturilor femeilor la locul de muncă, asigurării participării egale a femeilor şi bărbaților în cadrul unităţilor structurale ale instituțiilor de forţă în programele de dezvoltare a carierei.

 

Vizita de studiu este o bună oportunitate de a face schimb de opinii și experiență dintre participanți în implementarea Programului național sus-menționat, de a prelua bunele practici care ar putea fi implementate și în Republica Moldova pentru realizarea eficientă și durabilă a acestora.

 

Notăm că, Rezoluția 1325 privind Femeile, Pacea și Securitatea a fost adoptată unanim la 31 octombrie 2000 și este primul document-cadru internațional care evidențiază impactul conflictelor asupra femeilor, recunoscând rolul important al femeilor în instaurarea păcii și asigurarea securității.