Întrevederea Vicepremierului Cristina Lesnic cu şeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko

Viceprim-ministrul Cristina Lesnic a avut astăzi, 31 ianuarie, o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Peter Michalko.

 

Cu această ocazie, Vicepremierul a trecut în revistă realizările conlucrării productive dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, bunele relații stabilite, proiectele de succes implementate, implicarea eficientă a Bruxelles-ului în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între locuitorii de pe cele două maluri ale Nistrului și rolul activ în reglementarea dosarului transnistrean.

 

Pentru perioada anului 2018 au fost enunțate acțiunile prioritare ale Chișinăului menite să mobilizeze procesul de reglementare, să promoveze politici tangibile în domeniul reintegrării țării cu plasarea accentelor pe dimensiunea umanitară și pe asigurarea garantării drepturilor și intereselor fundamentale ale omului, precum și să onoreze angajamentele asumate prin Agenda și Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, inclusiv la compartimentul aplicării prevederilor Acordului Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

 

La rândul său, Ambasadorul a afirmat că Uniunea Europeană va susține în continuare Republica Moldova în procesul de apropiere de valorile europene, de promovare a reformelor structurale, de implementare a proiectelor de dezvoltare și de mobilizare a eforturilor întru a identifica căile de avansare în reglementarea problematicii transnistrene.

 

De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate unele proiecte de inițiative pozitive pe tematica transnistreană ce pot fi susținute pe linia de asistență a Delegației Uniunii Europene, precum și a fost menționată necesitatea determinării priorităților ce vor fi puse în practică la următoarea fază de implementare a Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.