La Chişinău a avut loc şedinţa grupurilor de lucru pentru educaţie

Astăzi, 02 iunie, la sediul Misiunii OSCE din or.Chişinău a avut loc şedinţa ordinară a grupurilor de lucru pentru educaţie, cu participarea reprezentanţilor participanţilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Delegaţia din partea Chişinăului a fost condusă de Valentin Crudu, coordonator interimar al grupului de lucru.

 

Experţii au discutat un spectru larg de probleme cu care se confruntă cele 8 şcoli moldoveneşti din regiunea transnistreană care studiază în grafie latină, inclusiv, despre asigurarea, la prima etapă, a Liceului teoretic „Evrica” din Râbniţa cu sediu, problema apostilării actelor de studii emise în regiunea transnistreană, condiţiile de încheiere a contractelor de arendă şi tarifele la serviciile comunale.

 

De asemenea, au fost abordate şi alte probleme, cum ar fi participarea profesorilor de la instituţiile de învăţământ din regiune la cursurile de formare a cadrelor pedagogice în conformitate cu Programul Intel Teach Essentials, despre odihna de vară a copiilor de pe ambele maluri ale Nistrului, precum şi despre condiţiile de admitere a absolvenţilor din regiune la instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova şi de peste hotare.

 

S-a convenit că discuţiile la aceste subiecte vor continua la următoarea şedinţă, data urmând a fi stabilită suplimentar.