Noi aspecte de implementare a Rezoluţiei 1325 în Republica Moldova
Ieri, 20 mai 2019, Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a primit-o în vizită pe consultanta internațională Claire Schmitt care se află în Republica Moldova cu misiunea de a consulta instituțiile publice din țară în vederea formulării unor modele de mecanisme de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală în instituțiile de stat civile și de securitate. La această ședință au fost prezenţi reprezentanta de țară UN Women Moldova, Ulziisuren Jamsran, însoţită de colegii săi de la UN Women, precum şi funcţionarii Biroului politici de reintegrare.
Discuţiile au fost orientate spre abordarea activităţilor menite să instruiască reprezentanții instituțiilor responsabile de implementarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea, venind cu viziuni și propuneri pentru contracararea eficientă a cazurilor de hărţuire sexuală.
Viceprim-ministrul Cristina Lesnic, a salutat această inițiativă și a exprimat deplina deschidere a Biroului întru susţinerea tuturor iniţiativelor predestinate unei eficace implementări a Rezoluției 1325 în Republica Moldova.