O nouă vizită de lucru în or. Dubăsari – dedicată subiectului terenurilor agricole

Astăzi, 09 august 2018, reprezentantul Biroului politici de reintegrare și șeful Direcției agricultură și cadastru a Consiliului raional Dubăsari au efectuat o vizită de lucru în or. Dubăsari, în cadrul căreia în comun cu responsabilii de resort din oraș au confruntat datele statistice referitoare la gradul de documentare a terenurilor agricole, fiind constatat faptul că până la ziua curentă au fost înmânate 120 de certificate pentru o suprafață de 5281,30 ha.

 

De asemenea, a fost discutată și situația terenurilor nedocumentate, fiind întocmită o listă a deținătorilor a căror set de acte necesită a fi definitivat și depus în corespundere cu ordinea stabilită, pe marginea căreia urmează a se lucra în perioada apropiată, cu direcționarea eforturilor și spre soluționarea cât de curând posibil a dosarelor persoanelor ce vor reveni de peste hotarele țării, a succesorilor ce au obținut certificatele de moștenitor, precum și a loturilor de teren aflate la balanța autorităților administrației publice locale.

 

Dat fiind faptul restabilirii din data de 01 august curent a accesului la terenurile agricole amplasate după traseul Camenca-Tiraspol, începerii primelor lucrări de prelucrare a unor porțiuni de teren arabil, dar și a inaccesibilității unor segmente de drum din cauza aluviunilor sau a neutilizării îndelungate a acestora s-a abordat necesitatea deplasării la fața locului cu buldozere și alte mijloace tehnice specializate în vederea nivelării drumurilor corespunzătoare.

 

Pentru a rezolva problema nominalizată supra, dar și alte necesități de asistență curentă (de ex.: material semincer, carburanți pentru tractoare), Consiliul raional Dubăsari va evalua volumul de suport necesar și va solicita în mod oficial sprijinul autorităților de profil ale Republicii Moldova, care urmează să identifice resursele de resort și să vină în ajutorul fermierilor/proprietarilor de terenuri.